Festivalul Enescu si OTTAVIO DANTONE

Azi 8 septembrie,la Ateneul Roman am vazut un spectacol DIVIN,opera-in concert „Giustino”-de Vivaldi.Conceptul de opera-in concert este o mare noutate,in care se imbina fantastic,pasaje din simfoniile si sonatele lui Vivaldi,inclusiv,inceputul de la Spring,cu recitaluri si arii,destul de disparate,cintate de 5 soprane,un contratenor si un alto.Cel mai mult,m-a impresionat dirijorul OTTAVIO DANTONE,un tip ce dirijeaza pe scaun si in acelasi timp,cinta la un altfel de clavecin,pare un extraterestru,ce i-si calculeaza fiecare miscare.Tot el,a adus in orchestra,instrumente noi,nemaintilnite anterior,un fel de chitara extrem de inalta,trapezoidala,un fel de buzzuki alungit si inaltat si mai ales un xilofon ,mult mai mic,trapezoidal si cu lalelele mai inguste,aurii.Practic,concertul este recreat,caci sunt introduse,aceste instrumente noi,ce se armonizeaza,cu sunetele noului clavecin,stapinit cu imensa maiestrie de acest OTTAVIO DANTONE.A fost o seara de vis,pe care cei prezenti,cu greu o pot uita.N-am habar de ce,sala a fost jumatate goala,iar din jumatatea plina,au facut parte extrem de multi straini,preponderent unguri.La pauza,am socializat,cu printesa Lia si printul Paul,pe care i-a agatat elegant,Adrian Sarbu,ce a venit cu mine,la spectacol.Despre Majestatea Mea Gabriela Zita de Bourbon-Parma si socializarea cu Printesa Lia,care este de fapt,numai contesa,avind o casatorie morganatica,sper sa scriu,un alt articol separat.Asta pentru faptul,ca discutiile ,au multa legatura,cu pretentile dinastice,monarhiste si nicidecum cu muzica clasica.

Mircea Daneliuc,TRANSCEDENTALUL si Politica

Iote,ca nu-s singura,care nu dorm noaptea si la o ora tirzie,am vorbit,fata-n fata,cu Mircea Daneliuc,om om teribil de serios,cam aspru,de felul sau,dar teribil de talentat,ca regizor.Am filmat,cu dumnealui,intr-o productie,mult cenzurata,ma rog si de el si de altii”Croaziera”,film in care,eu am fost,mai mult figuranta,desi el m-a platit,ca rol secundar patru.Sar deocamdata,peste aventurile mele si ale talentatului regizor,prin platourile de la Buftea si ajung,la subiectul TRANSCEDENTALULUI.Desi am vazut,filmul sau,”Glisando”,i-am recunoscut,onest,ca filmul a fost ,destul de „Psihologic”,gen de film,”Din care,fiecare,ramine,cu ce apuca”,eh,daca eu,n-am apucat nimic,nici nu mi-a ramas nimic,despre Transcedentalism si deci despre Glisarea ,dincolo de REALITATE,ca intre „Oglinzi paralele”.Orsicum,aflu de la Mircea Daneliuc,ca Transcdentalul,este o treaba serioasa si ca nu are importanta,ca eu si el insusi,nu credem,in povestea asta,caci mai important este,ca destui oameni POLITICI,au avut „Probe”,despre „Puterile absorbite,prin Transcedental”.Zic,bai,Mircea,”Probele”,le-ai vazut tu,le-ai cercetat tu? El i-mi raspunde,ca ceva ceva,a vazut,cu ochii lui,dar pe moment,s-a gindit,la scamatorie.Foarte grav este,in opinia mea,ca persoane,ce tin deocamdata in mina ,destinele unei tari,se cred „Neputinciosi”,in fata unei singure persoane,sau a 3-7 persoane.Pina la urma,din 1981,cind Mircea insusi,a auzit,despre Transcedental si REPRESIUNILE impotriva practicantilor,pina astazi,din ce in ce mai multe persoane,cu functii importante in stat,sunt convinse,ca pot fi ajutate sau incurcate,de practicanti ai Transcedentalului sau ai Paranormalului,de care se plingea serios,domnul Gioana,in campania Prezidentiala.Ceea ce stie sigur Mircea este ca femei,practicante ale Transcdentalului,reusesc sa absoarba „Puteri Miraculoase”,de la alti practicanti ai Transcedentalului sau chiar de la cei inzestrati,cu puteri ale mintii,exceptionale si care nu-si cunosc capacitatile.Ce poate sa faca,o unica astfel de persoana?Cele mai experimentate,pot sa darime,un bloc,cu trei etaje,se spune.In general,asa cum si-a dovedit,pentru el insui,Mircea,este vorba,exclusiv,de Puteri,de a face RAU,nu bine si deci,Guvernantii,care cred ca pot fi sprijiniti,accepta sa-si rupa gitul,la PROPRIU adversarul.O sa mai vorbesc,cu Mircea Danelic,despre Transcdental si Paranormal,dar eu inteleg,ca oricit am impacheta,in cuvinte,noi,de neinteles,pentru fostul Dictionar,totusi,aceste incercari,sunt practici VRAJITORESTI Vechi de tot.Cum s-au tratat ele,in Istorie,?Pe rug,nu?Ma rog,in Romania s-au tratat,doar cu „One way ticket”,cu „Persoana non grata”.

Domenico Gaetano Maria Donizetti

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie1797BergamoItalia – d. 8 aprilie1848) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă, originar din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia di Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, „Una furtiva lagrima” din opera L’elisir d’amore (1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai genului operatic cunoscut ca bel canto.

Fanny Tacchinadri-Persiani în rolul Lucia di Lammermoor

Lucia di Lammermoor este o operă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott „The Bride of Lammermoor„.

Capodoperă a romantismului italian, una dintre ultimele mari creații preverdiene, în care belcantoul este investit cu valențe expresiv – dramatice. Este cea mai celebră tragedie donizettiană.

Ca și în cazul multor alte opere ale lui Gaetano Donizetti, și succesul „Luciei di Lammermoor” depinde de o distribuție de primă mână. În timp ce partitura lui Edgardo trebuie interpretată de un tenor ce depășește granițele belcantoului, îndreptându-se către Giuseppe Verdi, Lucia și Enrico sunt reprezentanți tipici ai acestui stil.

Premiera operei a avut loc la 26 septembrie 1835 la NapoliTeatro San Carlo. Ea s-a soldat cu un succes imens și datorită cântăreților Fanny Tacchinadri-Persiani (Lucia) și Gilbert Duprez (Edgardo). Triumful s-a repetat la Viena (1837), Paris (1837), Londra (1838), Amsterdam (1839), New Orleans (1841), New York (1843).

Actul I

Lordul Enrico Ashton, dușman de moarte al familiei Ravenswood, reușise, printr-o serie de fărădelegi, să distrugă aproape toată această familie și să-i acapareze averea. Situația lui era însă critică, deoarece căzuse în dizgrația reginei. Ca ultimă soluție, întrevedea căsătoria surorii sale, Lucia, cu lordul Arturo – favorit al curții, căsătorie pe care o dorea cât mai grabnică. În timp ce mărturisea aceste gânduri slujitorului său, Enrico este anunțat că în preajma castelului se află ascuns Edgardo di Ravenswood, singurul moștenitor al familiei dușmane rămas în viață. Furia și ura lui răbufnesc și mai puternic, aflând că Lucia este îndrăgostită în taină de acest tânăr. În gradina castelului, Lucia povestește credincioasei sale confidente, Alisa, cum în plimbările-i singuratice, a avut impresia că zăreste în oglinda vechii fântâni chipul trist și însângerat al soției unuia dintre membrii familiei Ravenswood, ucisă cândva de acesta, din gelozie. Imaginea aceea înfricoșătoare reușește să o alunge din minte doar datorită clipelor de fericire trăite alături de iubitul ei. Sosește Edgardo, care o anunță că va pleca într-o misiune de încredere, ceea ce îl obligă sa amâne căsătoria, păstrând în taină logodna lor. Înainte de a se despărți, el îi dăruiește inelul său, simbol al legământului și credinței jurate.

Actul II

După plecarea lui Edgardo, Lucia trăiește într-o puternică tensiune provocată de grija pentru iubitul de la care nu primește nici o veste și de teama că fratele ei intenționează să o mărite cu un lord aflat în grațiile reginei. Într-adevăr, Enrico o cheamă și-i prezintă această căsătorie ca pe o datorie față de onoarea familiei pe care doar ea ar mai putea-o salva. Lucia respinge orice încercare de convingere; ea a jurat credință unui om și o va păstra. Viclean și pregătit pentru acest refuz, Enrico, care avusese grijă să distrugă toate scrisorile trimise de Edgardo, îi arată surorii sale o scrisoare falsă, anume ticluită, ca din partea logodniculul ei, prin care acesta o dezleagă de jurământul dat, fiindcă el „iubește o altă femeie”. Lovitura, pe cât de neașteptată, pe atât de grea, rănește adânc sufletul curat al Luciei. Totuși, ea refuză și acum să-și calce jurământul. Într-o ultimă încercare, Enrico îi spune că respingerea acestei căsătorii va duce la condamnarea lui la moarte. Intervine însă Raimondo, care îi cere să-și îndeplinească datoria față de familie, și Lucia cedează. Ea este pusă să-i semneze contractul de căsătorie în mijlocul oaspeților. Edgardo, venit pe neașteptate, o acuză de trădare pe logodnica necredincioasă, în timp ce Enrico vrea să-l dea afară din castel. Înainte de a ieși, Edgardo aruncă inelul de logodnă în fața Luciei și o blestemă. În atmosfera de veselie care domnește printre oaspeții invitați la această căsătorie, este adusă o veste cumplită: Lucia a înnebunit și și-a ucis soțul. Pradă halucinațiilor, cu ochii rătăciți, aceasta apare ținând în mână un pumnal pătat de sânge. Ea retrăiește cu închipuirea clipele fericite alături de Edgardo, apoi mintea i se tulbură de năluciri amenințătoare.

Actul III

În cimitirul unde erau înmormântați strămoșii sai, Edgardo a venit să-si ia adio de la tot ce-l mai lega de viață, care nu mai avea sens fără dragostea Luciei. Se aud pași în întuneric; este adusă vestea nebuniei Luciei. Edgardo vrea să alerge să o vadă, dar este prea târziu: clopotul castelului anunță moartea nefericitei. Convins acum de credința și dragostea ei, Edgardo adresează o ultimă chemare sufletului nepătat și, cu o lovitură de pumnal, îsi curmă viața.

A inceput Festivalul Enescu-2019

Organizatorii au reuşit și în acest an să aducă pe scenele bucureştene şi în multe oraşe din ţară ansambluri şi solişti dintre cei mai apreciaţi, între care unii în premieră, cum ar fi actriţa Marion Cotillard, pianista Mitsuko Uchida sau dirijorul şef al Filarmonicii berlineze, Kirill Petrenko.

Ediţia 2019 va fi totodată cea mai extinsă din istoria festivalului, însumând mai multe concerte la nivel naţional decât în ediţiile precedente, şi, o noutate absolută, depăşind cu mult graniţele ţării. În perioada 31 august – 22 sepembrie, vor avea loc în paralel cu cele din România şi o serie de evenimente de top în cinci alte ţări, mai precis în oraşele Berlin, Dresda, Florenţa, Liège, Chişinău, Toronto şi Vaughan. Capodopera enesciană, Simfonia a III-a, va fi interpretată chiar de două ori în afara României, atât la Berlin, cât şi la Florenţa de ansambluri prestigioase: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi, şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Berlin, cu al său dirijor şef şi director muzical, Vladimir Jurowski.

Manifestarea consacrată compozitorului de excepţie român, George Enescu, va reuni peste 2.500 dintre cei mai buni muzicieni din 50 de ţări, care vor susţine peste 80 de concerte şi recitaluri.

Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.

O altă premieră este programul „Mozart Week in Residence”, adus la Bucureşti de tenorul Rolando Villazon, directorul artistic al „Mozartwoche” (Săptămâna Mozart) de la Salzburg. De menţionat ar mai fi, desigur, şi obişnuitele concerte din „Piaţa Festivalului”, la care îşi dau concursul şi mulţi tineri interpreţi, elevi şi studenţi, apoi expoziţiile şi alte evenimente culturale, care se vor desfăşura sub egida Festivalului Enescu. Un loc aparte îl ocupă programul naţional „Cantus Mundi”, cu peste 250 concerte și recitaluri, prezentate în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului.

Muzicieni de excepție și importanți dirijori, la festival

Ca de fiecare dată, pentru muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”, o participare consistenta în evenimentele Festivalului Internațional „George Enescu” este, în egală măsură, o onoare și o plăcere. Experiențele extraordinare ale colaborărilor cu parte dintre cei mai importanți dirijori și soliști ai momentului rămân amintiri puternice, atât în istoria instituției cât și în memoria personală a fiecărui muzician.

Prima prezență în Festival a Corului Filarmonicii pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner va fi chiar în extraordinarul concert de deschidere susținut de Orchestra Filarmonicii din Berlin condusă de maestrul Kirill Petrenko în seara zilei de sâmbătă, 31 august. Apoi, același cor se implică într-un alt eveniment de maximă importanță al actualei ediții a Festivalului, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin condusă de Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”: interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Va urma colaborarea Corului cu Orchestra Naționala din Lille, când, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, va fi interpretat oratoriul lui HoneggerIoana d’Arc pe rug.

Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” apare pentru prima oara în această ediție a Festivalului, cu un program din seria Muzica secolului XXI – dirijor Peter Rundel -, pentru ca marea demonstratie de forță să o facă atunci când, alături de Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner, va participa la prezentarea în concert a operei Moise și Aron de Schoenberg.Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.Referitor la consistenta implicare a muzicienilor din Filarmonica în Festival, dirijorul Iosif Ion Prunner, directorul general adjunct al Filarmonicii “George Enescu” a declarat: “Noi (corul n.n.) am mai deschis Festivalul Enescu, la ultima ediție, cu Oedip, iar în 1998, tot cu Oedip, cu Orchestra Națională a Franței și Lawrence Foster. De asemenea, am mai deschis  Festivalul și cu Carmina Burana. De fiecare dată ne-am bucurat că putem participa la aceste deschideri cu adevărat grandioase. Concertul alături de Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia nr. 3 de George Enescu, va fi repetat și la Berlin pe 22 septembrie. Mai avem, pe 19 septembrie,împreună cu Orchestra Național din Lille, Ioana d’Arc pe rugde Honegger. Este extrem de dificil, deoarece, tot în premieră, Corul trebuie să se împartă în două, între Honegger și Schoenberg, cele două concerte fiind programate la o zi distanță și repetițiile se suprapun. Trebuie să echilibrez tot timpul valorile și chiar dacă amândouă  partiturile au fost compuse în secolul 20, sunt genuri diferite de muzică. Am mai cântat Schoenberg tot în această formulă – Corul și Orchestra Filarmonicii – dar o piesă mai accesibilă, față de această lucrare de teatru muzical, care este o culme a muzicii dodecafonice“, subliniază maestrul Prunner.

Vivaldi “Giustino” (operă în concert)

Spectacol de zile mari,Duminica 8 septembrie,opera in concert,spectacol de noapte,de la ora 22 si 30 de minute.Voi fi acolo,abia astept,sa aud asemenea interpretare,a operei Giustino,de VIVALDI.Bineinteles,se cinta in PREMIERA in Romania,de catre ACCADEMIA BIZANTINA.

ACCADEMIA BIZANTINA OTTAVIO DANTONE conducere muzicală și clavecin Membri:
Alessandro Tampieri concertmaestru
Paolo Zinzani, Carlo Lazzaroni, Sara Meloni vioara I
Heriberto Delgado, Ayako Matsunaga, Andrea Vassalle, Yayoi Masuda vioara a II-a
Diego Mecca, Alice Bisanti viole
Emmanuel Jacques, Paolo Ballanti violoncele
Nicola Dal Maso contrabas
Elisabeth Baumer, Rei Ishizaka oboaie și flaute
Alberto Guerra fagot
Tiziano Bagnati lăută
Luca Marzana, Jonathan Pia trompete
Margit Ubellacker salterio
Danilo Grassi timpan
Anna Fontana clavecin

Vivaldi “Giustino” (operă în concert)

SILKE GÄNG Anastasio
EMŐKE BARÁTH Arianna
VERONICA CANGEMI Leocasta
ARIANNA VENDITTELLI Amantio
DELPHINE GALOU Giustino
EMILIANO GONZALEZ TORO Vitaliano
ALESSANDRO GIANGRANDE Andronico / Polidarte

Ce sanse are Mircea Diaconu,la Presedentie?

Faptul ca in momentul de varf, cand scena pare dominata de Klaus Iohannis, cand Viorica Dancila sugereaza ca este sigura pe turul doi, desi a fost clasata pe locul 6, cand pana si domnul Tariceanu pricepe ca a cazut,din caruta, iata ca apare din senin simpaticul Mircea Diaconu, hotarat sa incerce pe cont propriu marea cu degetul, dupa ce mai castigase candva o partida, independent si nesustinut de partide.

Din capul locului, tot romanul se intreaba: are vreo sansa? Si isi raspunde tot el: n-are. Dar daca te uiti la argumentul suprem pe care conteaza Viorica Dancila ca sa-l invinga pe actualul presedinte, iti zici ca totusi ar putea avea: si Klaus Iohannis fusese prognozat cu 14% acum cinci ani, dar l-a invins pe Ponta!

Daca de aici rezulta automat ca si doamna Viorica Dancila trebuie sa iasa invingatoare, apoi tot automat ar putea rezulta ca Mircea Diaconu are la fel de multe sanse sa iasa si el la fel de invingator.

In plus, pe domnul Diaconu il avantajeaza charisma. Nu este dansul chiar un Adonis, dar ajunge sa-l privesti mai atent, ca sa-ti aduca aminte cu nostalgie de nemuritorul Branzovenescu.

Nu vreau s-o ofensez pe candidata PSD, insa, observand charisma ei, gandul ma duce cu aceeasi nostalgie la nemuritoarea Coana Chirita, cea care, cand vorbea liber, ne incanta cu nevinovatele, dar numeroasele sale greseli de exprimare.

In masura in care nu conteaza cum te exprimi ca sa fii presedinte, fara indoiala ca si Coana Chirita ar putea incerca sa intre in turul doi, chiar daca la inceput s-ar situa undeva pe locul liber dintre doamna Dancila si Kelemen Hunor.

Aparitia brusca a lui Mircea Diaconu nu pare totusi surprinzatoare, daca te gandesti la miile, zecile de mii, poate chiar sutele de mii, milioanele de spectatori care l-au aplaudat cu entuziasm, de-a lungul timpului. Pe doamna Viorica n-au aplaudat-o decat o mie de participanti la congres, dar si acestia aratau mai mult plictisiti si plini de lehamite, decat entuziasmati.

Candidatura actorului Mircea Diaconu, nu mi se pare un simplu spectacol, o sceneta menita sa distreze publicul. Ii citesc printre randuri accente dramatice: Romania – si mai ales PSD – este in mare pana de politicieni credibili.

Tot ce a fost mai bun a nimicit Dragnea, pentru ca el sa nu aiba concurenti si sa nu ramana in jurul lui decat ciurucuri.

Ce inseamna ciurucuri se vede si din felul cum au caracterizat-o pe candidata propusa aplaudacii si lingusitorii chemati sambata anume in acest scop, la congres: „o familista, o mama, o femeie cu incredere in viitor si in viitorul oamenilor”.

Sa-mi fie iertat, dar majoritatea femeilor din Romania sunt familiste si majoritatea sunt mame. Poti spune ca majoritatea ar trebui sa fie presedinte de tara? Poti spune ca, de doua-trei decenii de cand a intrat in politica, doamna Viorica a facut ceva notoriu, ca a pus pe picioare o idee scanteiata direct de pe circumvolutiunile domniei sale?

A nascocit doamna Viorica secretul prin care mai reducem din coruptie, mai limitam din hotie, ii izolam pe criminali si pe violatori, adunam in bugetul statului venituri, nu datorii, aducem in fruntea ministerelor vreun profesionist, un expert si nu un simplu politruc?

Este limpede ca Mircea Diaconu a sesizat lipsa de contracandidat credibil pentru Klaus Iohannis pe stanga politica si ca dansul poate atrage cu adevarat telespectorii, la interesantul dialog din ultima zi a campaniei. Este un mare avantaj.

Dar, in mod surprinzator, il avantajeaza intr-un anumit fel chiar si aritmetica electorala. Caci la ora actuala, conteaza la sigur pe putinele voturi cate ar fi luat laudarosul Tariceanu – eventual vreo 4% – si pe cele dinspre ProRomania, in cazul cand simpatizantii de acolo vor accepta respectivul joc: vreo 7%. In total, unsprezece.

Nu-mi fac iluzii ca Mircea Diaconu ar culege voturi de la liberali, de la PLUS sau USR si ii exclud din calcul pe cei de la PMP, care au deja candidatul lor. Dar intrebarea se pune: cati membri sau simpatizanti PSD l-ar prefera pe Mircea Diaconu in locul Vioricai Dancila?

Caci, daca esti dezgustat de Viorica Dancila, daca nici Opozitiei nu vrei sa-i dai votul, atunci nu-ti mai ramane altceva de facut decat sa simpatizezi un independnet.

Adeptii doamnei Dancila si-au spus cuvantul in sondaje: nu sunt decat 7,5%. Restul, pana la vreo 21%, baza partidului, nu o vor pe dansa, dar nici n-au spus ca vor pe altcineva. Iar daca adeptii PSD de pana acum nu se indreapta catre PNL, USR sau PLUS, atunci unde se pot duce?

Numai in directia unui independent, ceea ce i-ar ridica procentele lui Diaconu, cu inca vreo 13%, deci in total, cu cei 11% anteriori, 23%, suficient ca sa intre lejer in turul doi. Atentie: nu i-am pus la socoteala pe cei care nu raspund deocamdata la sondaje sau au spus ca nu participa la scrutin. Nu sunt nici ei de neglijat, iar faptul ca nu am cifre nu inseamna ca nu exista.

Banuiesc ca si o parte din acestia l-ar vota pe Mircea Diaconu, marindu-i sansele sa intre in turul doi si cu cat succesul dansului va fi mai mare, cu atat Viorica Dancila va fi mai umilita, dupa ce au preamarit-o doua luxuriante congrese, unul dupa altul.

Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara-partea 2

Relațiile lui Carol al 2 lea cu Corneliu Zelea Codreanu au fost marcate de interesul Regelui pentru subordonarea Mișcării, mergând până la propunerea directă pe care i-a făcut- o lui Codreanu de a-l proclama drept conducător, promițându-i postul de primministru.

„La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al IIlea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foartemult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.”, afirmă istoricul Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).

Nici originea mamei sale nu a scăpat de cercetarea Siguranței, fiind subliniată nu numai originea cehă, dar și trecutul infracțional al bunicului pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu susțin contrariul: “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, dupa mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.


Schița arborelui genealogic este realizată tot de către Siguranță și are rolul de a consolida analiza asupra originii “impure” a lui Corneliu Zelea Codreanu.


Tema naționalității lui C.Z. Codreanu apare în 1938, când procurorul militar Ionescu, in procesul intentat “Căpitanului” a spus: ‚Ce vroia sa afle aici Corneliu, fiul lui Zelinzki si al Elizei Brauner’ ? ‚Ce vroia sa afle omul care ducea o actiune de intelegere cu organizatii străine’ ? Ideea pe care o regăsim și în acest document din Arhiva Siguranței era că originea celui care vorbea despre renașterea României nu era una neaoș românească. Drept răspuns, avocata lui Codreanu a spus că “Tatăl lui Corneliu Codreanu, Ion Zelea Codreanu își trage obârșia dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Ighești, din ținutul Storojinetului din Bucovina. Tatăl acestui Ion Zelea Codreanu se numea Neculai Zelea, numele de Zelea provenind din amintirea imbrăcăminții de luptă a ostașilor moldoveni.”


Cercul Elenei Lupescu

De ce era importantă această grupare, cunoscută sub numele de Camarila Regală și construită în jurul personalității Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui Carol al II-lea, dar mai ales care erau relațiile cu Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară?

Curentul naționalist cu influențe puternice de extremă dreaptă și inițiative antisemite condus de Corneliu Zelea Codreanu reușise ca în numai 10 ani să devină un jucător important pe scena politică din România. Adepții acțiunii, al exemplului personal, promotori ai răspunsului violent la provocările autorităților, adepții Mișcării Legionare reprezentau un curent politic și de idei care era în concordanță cu mișcările similare, fasciste și național-socialiste din Spania, Italia și Germania.

Contestatari ai vechii ordini politice, a structurilor de putere tradiționale, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea o variantă ideală de consolidare a regimului de putere personală pe care- l promova de la reîntoarcerea pe tron.

Relațiile acestuia cu Corneliu Zelea Codreanu au fost marcate de interesul Regelui pentru subordonarea Mișcării, mergând până la propunerea directă pe care i-a făcut- o lui Codreanu de a-l proclama drept conducător, promițându-i postul de primministru.

„La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al IIlea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foartemult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.”, afirmă istoricul Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).


Nici originea mamei sale nu a scăpat de cercetarea Siguranței, fiind subliniată nu numai originea cehă, dar și trecutul infracțional al bunicului pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu susțin contrariul: “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, dupa mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.


Schița arborelui genealogic este realizată tot de către Siguranță și are rolul de a consolida analiza asupra originii “impure” a lui Corneliu Zelea Codreanu.


A fost Stelescu folosit de Siguranță? Sau de Elena Lupescu?

Regimul instaurat de Carol al II-lea, Partidul Național Liberal, masoneria și industriașii grupați în jurul Elenei Lupescu, cunoscuți sub numele de Camarila Regală, aveau interes ca Mișcarea Legioanară să intre sub influența Regelui. Corneliu Zelea Codreanu a rezistat tuturor promisiunilor făcute, preferând să adopte o tactică defensivă, dar arătându-și puterea din când în alegeri sau în atentate asupra unor ziariști sau politicieni. La acestea Guvernul răspundea cu la fel de acțiuni violente, legitimând într-un sens absurd demersurile “Căpitanului”. Dar obiectivul principal al lui Carol al II-lea și al Elenei Lupescu rămânea acapararea Mișcării Legionare. Iar aici și-a făcut apariția mâna dreaptă a Căpitanului, Mihai Stelescu. A fost “exploatat în orb” sau s-a mizat mult pe frustrarea celui care credea că este mai important decât Codreanu în Mișcarea Legionară?

Ambele variante pot fi adevărate, dar conflictul dintre Corneliu Zelea Codreanu și Mihai Stelescu a făcut senzație în epocă, fiind unul din puținele atacuri publice la adresa conducătorului mișcării legionare care avea efect, întrucât venea din partea celui care stătuse la dreapta sa.

Vorbim de o personalitate care în epocă era considerată la fel de strălucitoare ca cea a lui Codreanu, una din dovezi fiind că atunci când Mihai Stelescu a devenit parlamentar (în același timp cu Corneliu Zelea Codreanu) a fost considerat o revelație, discursurile sale fiind mult mai captivante decât cele ale Căpitanului.

Mihai Stelescu, rivalul lui Codreanu

Mihai Stelescu era o personalitate puternică a Legiunii, scrisese cîteva dintre cele mai cunoscute cântece ale Legiunii, condusese unele dintre cele mai agresive echipe electorale în 1933, contribuia des cu articole la ziarul legionar Axa, fusese deputat al Legiunii şi reprezentase Legiunea în negocierile cu alte grupuri ultranaţionaliste. După ruptura de Căpitan, Mihai Stelescu a înfiinţat propria organizaţie numită Cruciada Românismului (1935-1937). Cruciaţii au negat că ar fi vorba despre o mişcare nouă, susţinînd: „Continuăm cu acelaşi crez, cu acelaşi entuziasm lunga bătălie ultranaţionalistă”.

Victor Ponta îl compară pe Mircea Diaconu, cu preşedintele Ucrainei

Victor Ponta îl compară pe Mircea Diaconu, candidatul Pro România şi ALDE la Preşedinţia României, cu preşedintele Ucrainei, un fost actor a cărui primă realizare în fruntea statului a fost forţarea eliminării imunităţii parlamentarilor. Liderul Pro România sugerează că Diaconu ar putea recurge şi el la asemenea gesturi, motiv pentru care vechile partide nu îl pot susţine.

„Un presedinte “altfel” – care nu are nicio obligatie fata de vechile partide si grupuri politice !

Acum poate intelegeti de ce Mircea Diaconu chiar are sanse – pentru ca si in Romania avem nevoie de un presedinte “altfel”!

Si acum intelegeti de ce este atat de atacat Mircea Diaconu de toti cei care depind de “Sistem” – si de ce Viorica Dancila NU se retrage din cursa prezidentiala – si de ce PSD NU este lasat sa il sustina pe Mircea Diaconu!

ProRomania sustine un candidat cu adevarat independent – un candidat “altfel””, a spus Ponta.

Parlamentarii ucraineni au votat marţi în favoarea ridicării propriei lor imunităţi în faţa justiţiei, îndeplinind astfel una dintre promisiunile electorale anticorupţie promise de preşedintele reformist al Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Corneliu Zelea Codreanu-Miscarea Legionara-partea 1

Cunoscut sub titulatura de “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu a fost inițiatorul și a devenit simbolul unei mișcări naționaliste de dreapta, asemănătoare celor fasciste din Europa, cunoscută sub numele de “Mișcarea Legionară”. O mișcare politică care a avut o bază ideologică antisemită și care a promovat violența și asasinatul politic ca instrumente de acapararea puterii. A făcut numeroase victime printre politicieni și ziariști, a suferit pierderi grele.

Un document ignorat

Din studierea arhivelor fostei Siguranțe a St

Un document care până acum a fost tratat într-un registru secundar sau ignorat de istoriografia dedicată acestei perioade. Mulți au considerat că atentatul eșuat din 1934 este un fals eveniment, o născocire istoriografică menită să justifice o crimă. Numai că, așa cum spuneam, în Arhiva Siguranței am descoperit că s-a păstrat o notă extrem de detaliată asupra acestui eveniment.

O tentativă de asasinat care l-a avut în prim-plan pe Mihai Stelescu, mâna dreaptă a Căpitanului, cel care după acest moment avea să devină cel mai înverșunat adversar al acestuia.

Cunoscut sub titulatura de “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu a fost inițiatorul și a devenit simbolul unei mișcări naționaliste de dreapta, asemănătoare celor fasciste din Europa, cunoscută sub numele de “Mișcarea Legionară”. O mișcare politică care a avut o bază ideologică antisemită și care a promovat violența și asasinatul politic ca instrumente de acapararea puterii. A făcut numeroase victime printre politicieni și ziariști, a suferit pierderi grele.

Până în acest moment nu exista nici un document care să facă lumină asupra evenimentelor, dar în toată memorialistica legionară apare negru pe alb faptul că Mihai Stelescu și-a recunoscut vina.

Este vorba despre tentativa de asasinat la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, petrecută în 1934, la inițiativa unor cercuri extrem de apropiate Palatului. Dar nu numai, pentru că veți vedea că vom descoperi și legături cu cercul Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui, dar și cu cercuri masonice.

Nunta lui Codreanu a fost un eveniment deosebit: „La 13 iunie, am plecat la Focşani, cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare a nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 de oameni, care fuseseră încartiruiţi cu toţii şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani (exceptând evreii) primeşte să găzduiască pe oaspeţi. A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în faţa unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu prof. A.C.Cuza şi generalul Macridescu, Hristache Solomon, col. Blezu, col. Cambreanu, Tudorancescu, Georgică Niculescu, maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 de care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la şapte kilometri de oraş, în Crâng şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani”, povestește C.Z. Codreanu.

Cercul Elenei Lupescu


De ce era importantă această grupare, cunoscută sub numele de Camarila Regală și construită în jurul personalității Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui Carol al II-lea, dar mai ales care erau relațiile cu Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară?

Curentul naționalist cu influențe puternice de extremă dreaptă și inițiative antisemite condus de Corneliu Zelea Codreanu reușise ca în numai 10 ani să devină un jucător important pe scena politică din România. Adepții acțiunii, al exemplului personal, promotori ai răspunsului violent la provocările autorităților, adepții Mișcării Legionare reprezentau un curent politic și de idei care era în concordanță cu mișcările similare, fasciste și național-socialiste din Spania, Italia și Germania.

Contestatari ai vechii ordini politice, a structurilor de putere tradiționale, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea o variantă ideală de consolidare a regimului de putere personală pe care- l promova de la reîntoarcerea pe tron.

Arta de a avea intotdeauna dreptate-Arthur Schopenhauer

DESCRIERE

Adversarul trebuie infuriat (Stratagema VIII)

Apelati la argumente absurde (Stratagema XV)

Aparati-va despicand firul in patru (Stratagema XVII)

Intrerupeti si deturnati discutia (Stratagema XVIII)

Argumentul autoritatii (Stratagema XXX)

Nu inteleg nimic din ce-mi spuneti (Stratagema XXXI)

In teorie da, in practica nu (Stratagema XXXIII)

Interesele sunt mai presus decat ratiunea (Stratagema XXXV)

Luati disputa la modul personal, proferati injurii si purtati-va ca un necioplit (ultima Stratagema)