România, la celebrul Paris Photo 2019

Târgul Internațional de Fotografie de Artă Paris Photo 2019 se va desfășura în perioada 7-10 noiembrie la Grand Palais, în plin centrul Parisului, iar România este reprezentată de Galeria Anca Poterașu prin artistul fotograf Olivia Mihălțianu.

Timp de patru zile, peste 200 de fotografi din 31 de țări își expun lucrările și participă la întâlniri cu publicul colecționar sau amator. Vizitatorii sunt invitați la lansări de cărți în ediții limitate sau rare, la dezbateri sau ședinte de autografe ale celor mai mari artiști contemporani. România este prezentă în acest spațiu celebru al imaginii, ajuns la a 23-a ediție, cu un singur artist fotograf, Olivia Mihălțianu, cu lucrarea „ Cette histoire n’est pas fantastique / Această poveste nu este fantastică”,  curatoriată de Galeria Anca Poterașu din București,  în cadrul celei mai noi secțiuni a evenimentului, „Curiosa”.

Lucrările artistei Olivia Mihălțianu au atras pentru prima oară atenția curatorilor Paris Photo în urma vizionării proiectului acesteia prezentat la NADA, târgul de artă de la Miami din 2018. Anul acesta, în Paris, Olivia Mihălțianu va prezenta o parte dintr-un proiect complex creat și prezentat în timpul rezidenței sale artistice de la FRAC des Pays de la Loire în 2018, parte a expoziției din cadrul Atelierelor Internaționale, ediția a XXXII-a, din anul 2018, intitulată „Manufacturing nature / Naturalizing the synthetic”, curatoare fiind Diana Marincu.

La Paris Photo, Olivia Mihălțianu va expune o selecție de nouă printuri fotografice argentice 40 x 40 cm, cianotipie (proces fotografic specific prin care se obține o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe) pe mătase, o instalație de film de 35 mm și o sculptură comisionată artistului Stoyan Dechev. Proiectul „Cette histoire n’est pas fantastique / Această poveste nu este fantastică”, creează o paralelă între altoirea plantelor și montajul de film pornind de la analogia dintre practica de manipulare a țesuturilor plantelor și editarea imaginilor. Instalația identifică și traduce potențialul plastic, expresiv și poetic al acestor alăturări.

„Galeria noastră îi reprezintă pe unii dintre cei mai cunoscuți artiști din domeniul fotografiei, astfel încât prezența la cel mai important eveniment de fotografie din lume este o urmare firească a eforturilor de a organiza expoziții, de a investi în producția și promovarea lucrărilor de artă fotografică”, explică Anca Poterașu, fondatoarea galeriei cu același nume din București. Ea a adăugat că „România este exact acolo unde ar trebui să fie, promovând tinerele talente din domeniul fotografiei, chiar dacă participăm pentru prima dată la Paris Photo”.

Sectorul „Curiosa”este dedicat anul acesta artiștilor emergenți. Osei Bonsu, curatorul secțiunii din această ediție a Paris Photo, a ales să reflecteze asupra relației din ce în ce mai instabilă a imaginii fotografice cu lumea fizică, tangibilă.

Olivia Mihălțianu a studiat artele vizuale la Universitatea de Arte din Bucureşti, unde și trăieşte şi lucrează. Demersul său poate fi pus în relație cu cross-media, fiind orientat spre procesul artistic situat la limita dintre video, film, fotografie, obiect, instalaţie şi performance. Proiectele de lungă durată ale artistei urmăresc aspecte vizuale care vorbesc despre identitatea personală şi viaţa socială în diferite culturi sau situaţii politice şi economice, surprinse în contextul global şi local ca expresii ale sinelui, interpretând subiecte precum rolul jucat de artist în societatea de astăzi, modelele umane arhetipale, re-contextualizarea sau alienarea.

Lucrările artistei au fost prezentate în numeroase expoziții internaționale precum: Anca Poterasu Gallery (2019); Tranzit.ro / București (2019); Musée des civilisations de l’Europe et de la Méditerranée (Mucem), Marseille (2019); Ex-east, The past and present stories of the Romanian avant-garde, Fostul sediu al Partidului Comunist în Paris, clădirea Niemeyer, Franța (2019); Muzeul de Artă Contemporană din Atena (EMST), Grecia (2018);  A III a ediție a Bienalei Mediteraneene, Israel (2017); LOOP, Barcelona (2017); Zigote Press, Cleveland (2014); Secession, Viena (2010) și multe altele. Lucrările sale sunt expuse în importante colecții românești și internaționale.Galeria Anca Poterasu este o galerie axată în principal pe fotografie și pe artă video, fiind o prezență recunoscută în București, dar și pe plan internațional. În Franța, galeria a reprezentat cu succes artiștii români din portofoliul său în cadrul sezonului cultural România-Franța 2019 și în evenimente organizate prin parteneriatele internaționale ale galeriei. Fondată în 2011 în București, galeria reprezintă artiști români importanți: Matei Bejenaru, Decebal Scriba, Doina Simionescu, Irina Botea Bucan, Oana Coșug, Belu-Simion Făinaru, Adelina Ivan, Nicu Ilfoveanu, sau Róbert Köteles, Zoltán Béla și Aurora Király, dar și tineri artiști cum ar fi Iulian Bisericaru, Dragoș Bădiță, Larisa Crunțeanu, Daniel Djamo și, desigur, Olivia Mihălțianu.

În perioada august 2018 – septembrie 2019, Galeria Anca Poterașu a fost invitată de comunitatea de galerii din Spinnerei Leipzig să deschidă un spațiu de proiecte expoziționale. Proiectul ce s-a derulat pe parcursul unui an a suprins plăcut publicul local prin experimentele artistice ale artiștilor români prezentați și prin colaborările internaționale cu istorici și curatori de artă. Programul cultural propus de Galeria Anca Poterașu  în Leipzig s-a bucurat de sprijinul Institutului Cultural Român și a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

În paralel cu participarea la târgul de artă Paris Photo, publicul din București poate viziona expoziția extinsă a proiectului Oliviei Mihălțianu, la Galeria Anca Poterașu în perioada 25 octombrie – 7 decembrie 2019.

Premieră în România, la Sala Radio

ROSSINI, un geniu al operei italiene, a semnat nu mai puțin de 39 de creații lirice – ca Bărbierul din Sevilla sau Cenușăreasa – la 12 ani compunea prima sa operă și la 18 ani asista la prima reprezentație a unei creații semnate de el. Pe lângă operele care l-au făcut celebru, Rossini a creat și câteva partituri de muzică sacră.

Miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio prezintă, pentru prima oară în România, Messa di Gloria de Rossini, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK, apreciat pentru abordarea repertoriului monumental de acest gen. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume – Carnegie Hall, New York – cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

Compusă de Rossini în perioada când se bucura de un mare succes grație operelor sale,  Messa di Gloria a fost interpretată pentru prima oară în 1820, în biserica San Ferdinando din Napoli. Concertul de la Sala Radio cuprinde și uverturi și arii celebre semnate de genialul MOZART, din opere ca Nunta lui Figaro sau Cosi fan tutte.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu. Invitați speciali ai serii vor fi și soliștii vocali ELENA MONTI (soprană), ANTONELA BÂRNAT (mezzosoprană), JUAN DE DIOS MATEOS (tenor), STEFAN von KORCH (tenor) și CĂTĂLIN TOROPOC (bas).

TOUFIC MAATOUK este dirijor al Orchestrei Filarmonicii Libaneze, precum şi Director Artistic al Festivalului Internaţional ”Beirut Chants” şi al stagiunii de muzică de cameră prezentate de Universitatea ”Antonine” din Liban. Se află la conducerea departamentului vocal al Conservatorului Naţional din Liban, fiind, de asemenea, director şi lector la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii ”Antonine”. Este Doctor în Muzicologie, titlu obţinut de la Istituto Pontificio di Musica Sacra din Roma.

A colaborat cu numeroase orchestre precum: Lebanese Philharmonic Orchestra (Liban), Orchestra di San Carlo (Napoli), Orchestra Giovanile Mediterranea (Palermo), Orchestra Roma Sinfonietta (Roma), Orchestra de Cameră Radio (Bucureşti), New England Symphonic Ensemble (New York), Orchestra Los Angeles Sinfonietta (Los Angeles), Saint Petersburg Symphony Orchestra (Rusia), Kiev Symphony Orchestra (Ucraina).

Simbata 9 noiembrie 2019-Lansarea platformei SAHIA VINTAGE

Sâmbătă 9 noiembrie 2019, de la 19:00,  la librăria Humanitas Cișmigiu are loc prezentarea celui mai nou proiect SAHIA VINTAGE: platforma de istorie digitală a filmului documentar produs la studioul Alexandru Sahia în perioada 1950-1990. Platforma Sahia Vintage – deocamdată în versiunea de proiect-pilot – face parte dintr-un demers mai larg de digitizare și accesibilizare a patrimoniului de film documentar asociat acestui studio, început de Asociația One World Romania în 2013.

Demersurile One World Romania de valorificare a patrimoniului cinematografic național și de recuperare a tradiției documentarului românesc s-au materializat până acum în colecția Sahia Vintage, care cuprinde cinci DVD-uri curatoriate tematic în jurul unor selecții din producția studioului Sahia în perioada 1950-1990. Temele DVD-urilor publicate până acum au fost „Documentar, ideologie, viață”, „Muncă”, „Copii”, „Comandă politică” și „Efemere”. În paralel, Festivalul One World Romania a inclus anual un program de filme Sahia proiectate în timpul evenimentului, iar în ultimii ani Asociația One World Romania a organizat proiecții cu noi filme din patrimoniul Sahia în mai multe cartiere bucureștene, licee și universități. O constantă a selecțiilor noastre din producția Sahia a fost atenția acordată nu numai filmelor clasice, recunoscute deja drept cele mai valoroase produse ale studioului de-a lungul celor patru decenii de activitate, ci descoperirea și aducerea în atenția publicului larg și a specialiștilor a unor filme rămase necunoscute, uitate sau aparținând unor categorii considerate până de curând minore, precum filmele educaționale, turistice sau industriale. Platforma Sahia Vintage va include câteva zeci de fragmente de filme produse de Studioul Alexandru Sahia de-a lungul a patru decenii – un prim eșantion reprezentativ de autori, genuri, teme – însoțite de texte care contextualizează  această producție. Construită în versiune bilingvă (română-engleza), platforma propune astfel memorializarea online a fostului studio Alexandru Sahia ca instituție media esențială a României socialiste și deschiderea arhivei Sahia către publicul contemporan, prin crearea unui spațiu online de informare, reflecție și dialog. Lansarea platformei face parte din seria de evenimente Memoria Arhivelor, inițitată de One World Romania, care propune în perioada 29 octombrie-12 noiembrie 2019 o serie de proiecții de filme descoperite de cineaști contemporani în timpul cercetării pentru propriile proiecte cinematografice. Programul proiecțiilor, însoțite de dezbateri cu cineaști și istorici, poate fi consultat aici.

entru următorul eveniment din această serie, vă așteptăm așadar sâmbătă, alături de Adina Brădeanu, cercetătoare și curatoare a platformei, care va prezenta publicului această platformă, împreună cu o parte din echipa proiectului. Vă invităm totodată și la o discuție despre actualitatea unor demersuri de recuperare a unor arhive, împreună cu câțiva invitați, specialiști în domeniu.

Picasso, un Shakespeare al picturii…

Expus în lume şi la Paris mai mult ca oriunde, întîiul Picasso, cel de la începuturi, a constituit un eveniment la Musée d’Orsay unde, fascinaţi, i-am redescoperit reunite perioadele albastră şi roz. Venind de la Barcelona, el a coborît tocmai în acest loc, pe vremuri o gară celebră convertită azi în muzeu ce tinde să restituie „spiritul secolului al XIX-lea“ cu toate contradicţiile sale, între persistenţa academismului şi revelaţia impresionismului. El e născut graţie artiştilor ce se dezic brutal de pictura moştenită şi de vocabularul ei repertoriat pentru a se dărui clipei, luminii, apei, pentru a sesiza ce se mişcă, sacrificînd prestigiul imobilităţii şi prestanţa mitologiei. În acest context, Picasso soseşte la Paris.

Tînăr, doar douăzeci de ani, emigrantul solitar ce e atunci Picasso se consacră nopţii ce îl atrage, noapte din care se detaşează figuri de eroi cotidieni, figuri cărora le acordă o dimensiune sculpturală pe fond de prezenţă dostoievskiană. Picasso alternează autoportrete demne de Rembrandt şi personaje abandonate, imobilizate în obscuritatea unor locuri cotidiene, banale, toate plasate într-un context nocturn. De unde îi vine emigrantului barcelonez această seducţie a întunericului? Se pare că i-a resimţit impactul sub şocul unei sinucideri, aceea a unui prieten, care i-a deschis porţile nopţii „albastre“, albastru profund, umbros şi dens, un „albastru“ refractar luminii şi mobilităţii. Picasso e un antiimpresionist hrănit de extazul lui El Greco, dar fără a înălţa ochii spre cer căci, dimpotrivă, el sacralizează prostituate şi cerşetori, ce se detaşează masivi în beznă. Ea pare a le fi consubstanţială, „ei sînt făcuţi din materia nopţii“ pentru a-l parafraza pe Prospero care spunea că „sîntem făcuţi din materia viselor“.

Picasso frecventează o lume marginală situată într-un univers sumbru, propice singurătăţii şi izolării… oameni ai nopţii! Aceasta-i esenţa artistului debutant abia sosit din ţara lui Ribera, şi el îndrăgostit de cerşetori, de corpurile lor fără armonie, de șchiopi, ciungi, chiori. Picasso e familiar cu ei şi le acordă o dimensiune suplimentară plasîndu-i în umbra nopţii, nu doar pe ei, ci şi pe sine însuşi în autoportrete sumbre. Cît adevăr emană din aceste solitudini „albastre“! Tînărul de geniu îşi găsise refugiu într-o obscuritate profană, dar „iluminată“ de prezenţa personajelor sale indiferente ierarhiei sociale. Protagonişti ai nopţii, marginali ai oraşului.

În intimitatea acestor tablouri de debut, Picasso pare că sfîrșește un drum, pare că de fapt încheie marea revoluţie impresionistă ce-l precedase şi face să cadă cortina întunericului peste plăcerile ludice şi sărbătorile însorite care îşi epuizaseră atracţia. „Perioada albastră“ le pune capăt. Finita la commedia… cu acel Picasso se încheie secolul al XIX-lea.

Picasso explorează puterea nopţii, dar nu se imobilizează ca un banal Pierre Soulages ce-şi va face o marcă de fabricație din „negru“, pecete recognoscibilă, ci se va îndrepta spre un „roz“ contrar şi provocator: un roz ce nu exclude melancolia – o regăsim la Arle­chini şi doamne în faţa oglinzii –, un roz ce luminează aceste figuri de bîlci sau simplu mondene, eliberate de atracţia întunericului precedent. Picasso, cum o va mărturisi el însuşi, nu „evoluează“, ci doar, în mod succesiv, captează „prezentul“ unei noi stări, distinctă şi diferită. Definitiv mobil, inapt să se fixeze, el refuză să-şi constituie un univers identitar aşa cum o vor face colegii săi de generaţie; vocaţia metamorforzei îl va defini de-a lungul prolificei sale cariere.

La 14 ani, adolescentul dotat pictează o gigantică pînză „edificatoare“, Ştiinţă şi milă, unde, pe patul de moarte, mama sa se află sfîşiată între un medic şi un preot. Pînza e de un realism ce-l aminteşte pe acela, insuportabil, al unui Repin, maestrul şcolii ruse, sau pe al lui ­Greuze, la fel de plicticos. Privesc cu repulsie acest tablou, dar cum să nu-i admir tehnica admirabilă, demnă de un artist academic la sfîrşit de carieră? De atunci datează şi un portret de o justeţe unică, tablou de care Picasso nu s-a despărţit niciodată, ca şi cum l-ar fi asimilat unui act de naştere. El pare a fi atunci un pictor „îmbătrînit“ înainte de vreme, dar care, odată ajuns la Paris, se va revela brutal. Şi, îmi spun, oare noaptea sa „albastră“ n-ar putea fi noaptea exilului primordial, iar „rozul“ saltimbancilor – confirmarea integrării pariziene? Ipoteză discutabilă, dar suscitată de contextul acestei expoziţii revelatoare.

Acest Picasso iniţial, energic şi uman, conjugă ca nimeni altul geniul plastic şi experienţa vieţii, amîndouă prezente, reunite în tablouri neamputate de nici una dintre dimensiuni. De aici le vine impactul extrem, din reciprocitatea permanent păstrată: arta şi viaţa sînt asociate pe pînzele lui ca un permanent Janus bifrons. Atracţia nopţii sau melancolia rozului… Picasso se va despărţi de ambele la 25 de ani. Aflînd această precizare biografică, perplex, mi-am spus că el ar fi putut muri ca un Rimbaud. Poetul de geniu se va pierde în afaceri suspecte, Picasso în labirintul artei. Fiecare ştie că a ajuns la un capăt de drum.

O altă expoziţie care îi e consacrată se intitulează „Picasso. Capodopera“ căci se inspiră din nuvela lui Balzac Capodopera necunoscută ce relatează istoria unui artist de geniu care, închis în atelierul său, se consacră unei opere de o complexitate fără seamăn, dar care va rămîne la stadiul de proiect in progress. Picasso a ilustrat textul lui Balzac creionînd confuzia pictorului şi, implicit, eşecul final. Dar nu i se va asemăna oare lui atunci cînd, ieşit din „albastru“ şi „roz“, se va lansa el însuşi în labirintul unui limbaj formal? Picasso sfîrşeşte ca prizonier al picturii şi artist egocentric. De acum încolo opera, în sens filozofic, îi este explicit „semnată“ şi se lasă recunoscută, se arată şi se expune. Echilibrul primar e rupt. Viaţa dispare şi domnia artei se instaurează. De acum încolo artistul îşi impune prezenţa plastică asociată cu o vitalitate niciodată dezmințită. Picasso îşi formula astfel ambivalenţa: „Leonardo da Vinci spune că pictura e cosa mentale. Cézanne că pictura se face «cu coaiele». Adevărul e că pictura e şi una, şi cealalată“. Intelectual şi sexual, Picasso se va angaja pe drumul nu al unei capodopere „necunoscute“, ci al unei căi „necunoscute“ care îl va îndepărta de viaţă şi îi va acorda o libertate somnambulică, acel somn hipnotic din care, cum spune Goya, „se nasc monştri“. El sfîrşeşte ca pictor fără de cenzură, mereu în mişcare, dar prizonier al unui limbaj autonom, cultivat pentru a transcrie viziuni atroce sau copulaţii extreme. De mult îndepărtat de miracolul „albastrului“ şi al „rozului“, Pi­casso şi a supravieţuit genial, dar cu preţul unui net deficit uman. Pictorul eliberat i-a dăunat debutantului, dar totodată i-a păstrat forţa iniţială. De aceea nu a eşuat în unitatea unui univers propriu, identificabil şi reperabil ca la Giacometti, Chagall sau Miró. Picasso e unicul artist modern în mişcare. De această extraordinară aptitudine de translaţie de la un stil la altul, de la o manieră la alta, în arta lumii, doar Shakespeare dispune. Picasso e un Shakespeare al picturii. 

Rebelul pianist Daniel Ciobanu susține trei concerte în EUROPALIA

Daniel Ciobanu

Cu o înfățișare de idol pop, o sensibilitate de bard romantic și o abilitate tehnică ieșită din comun, Daniel Ciobanu are deja o carieră remarcabilă. Descris de criticii muzicali din lumea întreagă ca „senzațional”, „diabolic”, „de neuitat”, tânărul pianist român, născut în Piatra-Neamț, este absolvent al Conservatorului Regal din Scoția  şi laureat al mai multor concursuri prestigioase.

Recitalurile de pian ale tânărului muzician  Daniel Ciobanu vor avea loc pe 7 noiembrie 2019 la St. James Church din Londra (Marea Britanie), pe 8 noiembrie 2019 la Zuiderstrandtheater din Haga (Olanda) și pe 10 noiembrie 2019 la Genappe (Belgia).

Pianistul, care își descrie muzica drept „un cocktail de muzică clasică cât se poate de serioasă combinată cu jerbele şi artificiile repertoriului pentru pian”, va interpreta în cele trei concerte compoziții de Olivier Messiaen, Frederic Chopin, Arvo Part, Frederic Rzewski, George Enescu, Sergei Prokofiev, Constantin SilvestriModest MusorgskiSigismund Toduță, Nikolai Kapustin.

„Programul a fost conceput din două segmente deosebit de intense emoțional, fiind lucrări foarte generoase în inspirație și context din partea compozitorilor. Prima parte se axează pe zona spiritual-interioară și mistică a existenței noastre, o parte pe care suntem direcționați de secolul în care trăim să o ignorăm în favoarea materialismului. Vom parcurge un traseu cu trimiteri la divinitate (Messiaen – Regard du Pere ) și la întrebări existentțiale (Fr. .Chopin – Sonata nr. 2). Sper să pot insista muzical spre un punct în care publicul să devină cu adevărat vulnerabil emoțional. Partea a doua pornește de la daunele colaterale asupra omului provocate în urma revoluției agricole și industrializare, dar deschide orizontul speranței spre legătura cu divinitatea cu ajutorul introspecției, prin Carillon Nocturne al lui Enescu. Ne vom aminti despre fabrica de textile și sclavia regasită în Cotton Mill Blues al lui Rzewski și Sonata Războiului a lui Prokofiev“, a explicat Daniel Ciobanu.

„Sunt încântat să primesc această invitație din partea ICR să particip în proiectul EUROPALIA care anul acesta se axează pe patrimoniul cultural al României și să mă regăsesc pe lista impresionantă de ambasadori ai acestei țari, alături de care voi apărea în toate aceste centre artistice ilustre de peste hotare“, a precizat artistul.

Pianistul Daniel Ciobanu s-a născut în anul 1991 în Piatra-Neamţ şi a început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a profesoarei Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu profesoara Delia Bălan, la Bacău. Ulterior a devenit elevul profesoarei Mihaela Spiridon, cu care a colaborat până la terminarea liceului. În această perioadă, a obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare şi concursurile desfăşurate în ţară. Daniel Ciobanu a câștigat cea mai importantă recunoaștere internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât Premiul II – Medalie de Argint, cât și Premiul publicului. A urcat ulterior pe scenă la Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square din Londra, Festivalul Internațional George Enescu din București și a concertat în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia. Personalitatea muzicală și tehnica distinctă a lui Ciobanu au condus la colaborări importante cu orchestre precum: Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica din Israel și Israel Camerata, Royal Scottish National Orchestra, Filarmonica George Enescu și Orchestra Națională Radio. În 2017, Daniel Ciobanu a înființat Festivalul de Muzică Neamț, pentru a crea o platformă internațională pentru tinerii artiști. În stagiunea 2019-2020 va evolua de mai multe ori sub bagheta dirijorului Omer Meir Wellber, printre acestea numărându-se și debutul pianistului român cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig.

Trilurile Dianei Damrau și Xavier de Maistre ,sub cupola Ateneului Român

În seria Recitaluri și concerte camerale, Festivalul Internațional George Enescu – ediția 2019 ne-a propus ca deschidere a acestei serii de concerte de la Ateneul Român un duet îndelung așteptat la București, iar ovațiile de la final cu care publicul și-a răsplătit artiștii au făcut posibil și un al patrulea bis.

Cu un program gândit în două părți (de fapt au fost trei, dacă ne gândim la cele patru bisuri), Diana Damrau și Xavier de Maistre au cucerit publicul încă de la primele acorduri. Un public eterogen, în sală întâlnindu-se melomani, buni cunoscători ai genului liric, cu destul de mulți curioși sau doar amatori, dornici să audă vocea unei soprane de coloratură și, de ce nu, sunetul harpei. E unul din marile merite ale Festivalului Internațional George Enescu această întâlnire dintre cele două catergorii de public, deschiderea către cei mai puțini obișnuiți cu muzica cultă fiind facilitată de alcătuirea unui progam „prietenos”, care să provoace cunoașterea și să-i facă să revină în sălile de concerte. Duetul voce – harpă este mai puțin cultivat în România, poate și pentru că harpa este un instrument refugiat în sălile de concerte de la Ateneul Român sau, cel mult, Sala Radio. Bănuiesc că dacă ar fi provocat publicul meloman să numească un harpist român, cu greu s-ar găsi două răspunsuri concrete. Dincolo de această stare de fapt, pentru mine Xavier de Maistre a fost revelația serii. M-am trezit gândindu-mă în prima parte a concertului la cum arată oare degetele lui de Maistre, pentru că știu cum arată degetele unui violonist, de exemplu. Instrumentele cu corzi ciupite, cum este harpa, cer din partea solistului multă finețe, dar și foarte multă tehnică. Iar jocul harpistului cu corzile a fost măiestrit de la prima notă și până la ultima. A fost o delectare a ochiului să-l vezi cum își îmbrățișează instrumentul și cum îl face să sune sub cupola unui Ateneu plin de oameni vrăjiți de sunetele venite parcă dintr-o altă lume. Hieratic pe fond, dramatic uneori, sunetul harpei poate deveni și expresie a spiritului ludic, nu degeaba era prezentă în saloanele de la marile curți regale ale Europei. Iar Xavier de Maistre e deplin conștient de cum poate transforma o harpă starea unui auditoriu eclectic, făcându-l, într-un final, să vibreze la unison.
Cu o ținută impecabilă, rezervat în gesturi, dar cu o exuberanță lăsată la vedere în partea ultimă a serii, Xavier de Maistre a fost într-o deplină armonie cu Diana Damrau, cea care a fermecat publicul încă de la intrarea în scenă. Diana Damrau este o soprană de coloratură care și-a cucerit locul în galeria marilor voci ale lumii. Stăpână pe propria-i voce, a știut să se facă plăcută publicului, cochetând cu acesta între piesele muzicale, dar a impresionat mai ales prin felul cum a reușit să conducă publicul într-o poveste muzicală cum rar ți-e dat să auzi într-o viață de meloman. Cu peste 20 de ani de carieră internațională, cu roluri în Lucia di Lammermoor (La Scala, Bavarian State Opera, Metropolitan Opera, Royal Opera House), Manon (Vienna State Opera, Metropolitan Opera) sau La Traviata (La Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opéra national de Paris și Bavarian State Opera), ca să dau doar câteva exemple, Diana Damrau a readus în atenția publicului român liedul, un gen muzical mai puțin căutat în ultimul timp la noi. La o soprană de coloratură calitățile vocale se ascund între miile de nuanțe cu care reușește să îmbrace o partitură muzicală, de aceea vocea unei astfel de soliste este unică, incofundabilă. Ce îi este specific Dianei Damrau este ușurința cu care face trecerea de la ludic la profund, sobru, de altfel și maniera de realizare a programului serii asta a urmărit să evidențieze. Dacă în prima parte a serii s-au putut auzi „Suleika” (de Mendelssohn) sau „Le Rossignol” (de Liszt), în a doua parte vocea a început treptat să crească în forță și să atingă profunzimi care au electrizat publicul la propriu. În momentul când s-au auzit cântecele lui Poulenc – La courte paille FP 178; Șapte cântece pe versuri de Maurice Carême (Le sommeil, Quelle aventure!, La reine de cœur, Ba, Be, Bi , Bo, Bu, Les anges musiciens, Le carafon, Lune d’Avril) – sala a fost acolo, pe scenă, intrând în starea de copilărie și de joacă. Dialogul dintre ea și Xavier de Maistre l-a făcut posibil și pe cel al ei cu publicul. O conexiune care s-a stabilit de la primii pași făcuți pe scenă și până la ultima notă a celui de-al patrulea bis. Să nu uit, inteligent alese bucățile muzicale pentru finalul concertului – „Nichts” și „Wiegenlied” de Richard Strauss: și „Villanelle” de Eva dell Aqua. Un concert cu un program foarte bine pus la punct, care a excelat la nivelul comunicării, al dialogului viu cu sala. Cei care am fost în sală vom păstra mult timp în memoria afectivă zâmbetul nestăvilit al Dianei Damrau de la finalul concertului și exuberanța lăsată la vedere a lui Xavier de Maistre.
https://www.youtube.com/watch?v=ZosbOzM_eo4

Fabrica de bioetanol din Podari dă startul dezvoltării unei noi industrii în România,cu cei 11 angajati

Clariant, companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate, a început construcţia fabricii de bioetanol celulozic – cea mai mare investiţie în derulare din regiunea Craiovei. După finalizarea lucrărilor, în toamna anului 2020, aceasta va fi cea de-a patra fabrică de bioetanol, derivată din portofoliul tehnologic al companiei bazat pe tehnologia sunliquid®, după cele din Germania, Polonia și Slovacia. Fabrica Clariant din Podari va începe producția de etanol celulozic în anul 2021 și va avea o capacitate anuală de producţie de aproximativ 50.000 de tone. Proiectul presupune o investiţie de peste 100 de milioane de Euro și va primi o finanţare de 40 de milioane de Euro din partea Uniunii Europene.

Noua fabrică va fi construită pe un teren cu o suprafaţă de 98.000 de metri pătraţi și va respecta cele mai înalte standarde, o atenţie semnificativă fiind acordată confortului și stilului de viaţă al comunităţii locale. Constructorul este o companie românească, iar lucrările vor fi realizate cu ajutorul unei echipe formate din 800 de muncitori și specialiști.

„Odată cu începerea construcţiei, proiectul Clariant din Podari a ajuns la o etapă importantă. În paralel cu activitatea de pe şantier, ne ocupăm de pregătirea producţiei, inclusiv de semnarea acordurilor cu fermierii și de colectarea paielor. Suntem mândri că putem construi o fabrică de etanol celulozic la cele mai înalte standarde, care va avea un impact pozitiv semnificativ asupra comunităţii locale, contribuind la dezvoltarea regiunii, atât din punct de vedere economic, cât și social, fiind în același timp extrem de sigură pentru sănătatea populaţiei și pentru mediu. Recunoașterea performanţei tehnologiei noastre și a angajamentului faţă de siguranţă este reprezentată de finanţarea europeană pe care am primit-o”, a declarat Dragoş Gavriluţă, Director de proiect sunliquid® România.
Biroul Clariant din Podari are acum 11 angajaţi, iar procesul de recrutare va continua în perioada următoare, pe măsură ce proiectul avansează. Instruirea angajaților se va desfășura pe parcursul mai multor luni, înainte de începerea producției, iar trainingul acestora include stagii de pregătire la fabrica pre-comercială sunliquid® din Straubing a Grupului Clariant.

Inovaţia pe care o aduce tehnologia sunliquid® este aceea că folosește, în mod ecologic, paiele drept materie primă pentru producerea bioetanolului, și nu recoltele propriu-zise, aşa cum se întâmplă în procesele tradiţionale de fermentare. Mai mult, tehnologia sunliquid® a fost validată prin teste şi studii de cercetare încă din anul 2006 și a fost premiată de Uniunea Europeană ca fiind un proiect inovator. Paiele vor fi furnizate de către fermierii din regiunea Olteniei, în baza unor acorduri încheiate pe termen lung.

Utilizarea combustibilului avansat produs de Clariant va avea un impact pozitiv asupra schimbărilor climatice, prin reducerea semnificativă a emisiei de gaze cu efect de seră generate de traficul rutier al vehiculelor care utilizează doar combustibili fosili. Acest lucru va permite României să atingă obiectivele stabilite de Strategia naţională privind schimbările climatice și să îndeplinească cerinţele europene pentru pachetul Energie – Schimbări Climatice.

Sunliquid® – un biocombustibil sustenabil și avansat
Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, sustenabil, neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Este fabricat din reziduuri agricole precum paie de grâu și reziduuri vegetale de porumb, furnizate de către fermieri. Paiele sunt transformate în zaharuri celulozice. Acest proces este urmat de fermentaţie, pentru a produce etanol celulozic. Deoarece sunt utilizate reziduurile de plante, etanolul celulozic permite extinderea producţiei curente de biocarburanţi la noi materii prime, îmbunătăţind în același timp atât eficienţa, cât și sustenabilitatea biocarburanţilor. Zaharurile celulozice au, de asemenea, potenţialul de a fi utilizate ca bază pentru producţia ulterioară de substanţe chimice biologice.

Tehnologia sunliquid® presupune un proces complet, integrat, construit pe o tehnologie consacrată. Caracteristicile inovatoare ale tehnologiei, cum ar fi pretratarea fără substanţe chimice, producţia integrată de enzime specifice pentru materiile prime și fermentarea simultană a zaharurilor C5 și C6 asigură eficienţa din punct de vedere al costurilor.

sunliquid® este o marcă înregistrată a Clariant în mai multe țări.

Pina pe 3 noiembrie 2019,EXPOZITIA-Medalion Gheorghe Tattarescu la Palatul Suțu

La 125 de ani de la încetarea din viață a lui Gheorghe Tattarescu, Muzeul Municipiului București aduce un omagiu celui care a fost o personalitate exemplară a secolului al XIX-lea, modelator al gustului și sensibilității pentru frumos a contemporanilor săi.

Pictor înzestrat, autor de ansambluri monumentale bisericești, fondator al Școlii de Belle – Arte din București (alături de Theodor Aman) și mentor al unei întregi generații de artiști, Gheorghe Tattarescu este un nume reprezentativ al culturii românești moderne.

În așteptarea redeschiderii Muzeului Memorial Gheorghe Tattarescu din casa artistului situată în Str. Domnița Anastasia nr. 7, în sălile căreia va fi expusă opera majoră a pictorului Gheorghe Tattarescu (1820-1894), Muzeul Municipiului București invită publicul la un medalion expozițional inedit de pictură de șevalet dedicat unui subiect prea puțin explorat de maestru: peisajul.

Șapte tablouri din colecția muzeului sunt prezentate publicului în cadrul Medalionului Gheorghe Tattarescu deschis la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2) în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie 2019. Lucrările datează din perioada de formare a artistului la Roma (1845 – 1851), unde a studiat pe lângă Academia San Luca, avându-i profesori pe Natale Carta și Giovanni Silvagni.

Demersul său, atât de semnificativ închis în retorica academică, cunoaște și unele zone mai puțin importante în ierarhia genurilor. Un asemenea teritoriu este peisajul, mijlocul prin care ia contact direct cu natura, unde artistul caută, explorează cu adevărat și se eliberează de normele riguroase ale studiului după operele marilor maeștri.

Studiile după antic, acuratețea execuției, o gramatică solidă a meseriei prin stăpânirea desenului și apetența pentru forma închisă și contur, alcătuiesc trăsături definitorii stilului liniar, reper al excelenței în neoclasicism. Acestei zone de interes i se asociază lucrarea Turnul lui Lysicrate, pentru care a făcut schițe in situ în 1845, într-o scurtă vizită la Atena.

Realizări remarcabile ulterioare – Pe Gianicolo, vedută în care se resimt îndepărtate ecouri ale picturii în aer liber, sau Vedere de pe Pincio, ce dezvăluie o imagine poetică, remarcabilă prin vibrația și sinceritatea viziunii, dar și Peisajul nocturn la granița cu Toscana, unic în arta sa, cu o priveliște fantasmatică în game de albastru și violet, prefigurează un anume fior romantic la Tattarescu. Admirator fervent al lui Salvator Rosa, pictorul va aborda și peisajele cu stânci și arbori frânți ce relevă o natură aproape elementară, precum peisajele din Apenini ale lui Rosa.

Deși artistul devenise unul dintre cei mai căutați portretiști ai epocii și, în același timp, prodigios ca pictor muralist de teme religioase, aceste lucrări expuse stau mărturie că și priveliștile din natură l-au atras pe Tattarescu. Astfel, peisajul este un gen în care artistul dovedește frumoase calități de observație realistă, de repartizare justă a maselor de umbră și lumină, precum și o vastă perspectivă în adâncime.

Cele șapte tablouri realizate de Gheorghe Tattarescu vor putea fi admirate timp de șapte zile în mijlocul expoziției tematice „Natură moartă, natură vie – Capodopere din Colecția Pinacotecii Municipiului București”.

Expozitie-România prezintă artefacte de șapte mii de ani, la EUROPALIA

Peste 450 de bunuri culturale și seturi de artefacte arheologice acoperind o perioadă de aproape cinci milenii, obiecte preistorice descoperite pe teritoriul actual al României prin cerectări arheologice mai vechi sau mai recente, piese deosebit de valoroase aparținând culturilor neo-eneolitice Hamangia, Vădastra, Gumelnița sau Cucuteni, dar și culturilor Monteoru, Wietenberg sau Otomani din perioada epocii bronzului, precum și culturilor Gáva sau Basarabi din prima epocă a fierului vor fi expuse la Muzeul Le Grand Curtius din Liège, Belgia, în perioada 8 noiembrie 2019 – 26 aprilie 2020, în cadrul festivalului EUROPALIA.
Intitulată „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“, expoziția este organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Le Grand Curtius din Liège, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu alte 30 de instituții muzeale și de cercetare din țară.Vor fi expuse artefacte de primă importanță din perioada neo-eneolitică, a epocii bronzului și a primei epoci a fierului (Hallstatt): obiecte din ceramică, os, scoică, piatră, sticlă, chihlimbar, aur și argint, cupru, bronz și fier, descoperite în arealul geografic definit de Munții Carpați și Dunărea de Jos, care ilustrează originile civilizației europene. Printre cele mai importante obiecte arheologice prezentate în expoziție se numără: „Gânditorul” și „Femeie șezând” (cultura Hamangia, prima jumătate a mileniului V a. Chr., pereche de statuete descoperite în necropola neolitică de Cernavodă, jud. Constanța); modelul de sanctuar de la Căscioarele (cultura Gumelnița, a doua jumătate amileniului Va. Chr., descoperit în așezarea preistorică de la Căscioarele, jud. Călărași); vasul antropomorf de la Parța (cultura Tiszapolgár, prima jumătate a mileniului V a. Chr.); „Hora de la Frumușica” (cultura Cucuteni, a doua jumătate amileniului Va. Chr., piesă descoperită în stațiunea preistorică de la Bodeștii de Jos, jud. Neamț); depozitul de la Hăbășești (cultura Cucuteni, a doua jumătate a mileniului Va. Chr., descoperit într-o locuință din așezarea de la Hăbășești, jud. Iași); vasele afumătoare de la Oarța (cultura Wietenberg, prima jumătate a mileniului II a. Chr., descoperite în situl arheologic de la Oarța de Sus – Ghiile Botii, jud. Maramureș); depozitele de bronzuri de la Apa (jud. Satu Mare) și Ighiel (jud. Alba), datând din perioada mijlocie a epocii bronzului (prima jumătate a mileniului II a. Chr.); podoabe din aur aparținând tezaurelor de la Sarasău (jud. Maramureș) și Hinova (jud. Mehedinți), datând de la finalul epocii bronzului (sfârșitul mileniului II a. Chr.); podoabe din sticlă și chihlimbar din Peștera Cioclovina (jud. Hunedoara), probabil unul dintre cele mai mari sanctuare în peșteră de la finalul epocii bronzului (sfârșitul mileniului II a. Chr.); situlele din bronz de la Remetea Mare (jud. Timiș), Sâg (jud. Sălaj) și Brâncovenești (jud. Mureș), obiecte de prestigiu datând de la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt timpuriu, începutul mileniului I a. Chr.); carul votiv miniatural de la Bujoru (jud. Teleorman), obiect cu caracter de unicat, datând din perioada mijlocie a primei epoci a fierului (cultura Basarabi, sec. IX/VIII–VII a. Chr.).

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc în data de 7 noiembrie 2019, în prezența unor oficialități, reprezentanți ai României și Belgiei.

Expoziția aduce în atenția publicului și a specialiștilor unele dintre cele mai valoroase piese arheologice din patrimoniul istoric al României, oferind prilejul unui amplu și inedit periplu prin civilizațiile (culturile arheologice) preistorice documentate în cuprinsul spațiului românesc actual, prezentând în premieră o serie de importante descoperiri arheologice din ultimele două decenii, precum: figurinele antropomorfe de la Vitănești, printre care„Gânditorul” cu ochi de scoică, vasul antropomorf de la Seciu și cel zoomorf de la Mălăieștii de Jos, masca de la Uivar,podoabele din aur din necropola eneolitică de la Pecica, în vreme ce pentru epoca bronzului sunt de remarcat ceașca de aur de la Bistrița – Dealul Târgului; carul miniatural de la Carei – Bobald; reprezentările și vasele avimorfe de la Cârlomânești – La Arman, Plosca și Sânpaul; psalia decorată din os de la Cârlomănești, iar pentru perioada epocii fierului colanul din 7 torques-uri de la Tărtăria – Podu Tărtăriei vest.

Expoziția pune accent pe rolul și semnificațiacivilizațiilor preistorice documentate, al conexiunilor lor cu alte spații și comunități la nivelul continentului european, aducând în prim-plan repere ale istoriei începuturilor civilizației Europei și teme precum schimbul la distanță, circulația unor idei, tehnologii și materii prime rare, toate acestea etalate într-o contextualizare cronologică și tematică. Expoziția este structurată pe trei paliere majore: Formă, însemn, simbol – o prezentare a principalelor stiluri ceramice ale perioadelor preistorice amintite; Artă și spiritualitate – o selecție a unor artefacte de excepție, mărturii unicat ale credințelor oamenilor preistorici; Putere și prestigiu – un grupaj al unor obiecte reprezentative, din materii prime rare, care oferă prilejul cunoașterii și înțelegerii unor concepte și valori ale societăților timpurii.
Curatorii expoziției „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ sunt: dr. Corina Borș și dr. Katia Moldoveanu, din partea Muzeului Național de Istorie a României, și Geoffrey Schoefs, din partea Muzeului Le Grand CurtiusCoordonatorii acestui proiect cultural din cadrul Festivalului Europalia sunt: dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, dr. Cornel Ilie, dr. Corina Borș, dr. Oana Ilie, dr. Katia Moldoveanu (MNIR), Jean-Marc Gay și Geoffrey Schoefs (Muzeul Le Grand Curtius), Alexandru Roman (Institutul Cultural Român).

Deopotrivă, la realizarea expoziției „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ au contribuit: Muzeul Național al Unirii – Alba Iulia; Muzeul Județean Teleorman – Alexandria; Complexul Muzeal Arad; Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș – Baia Mare; Muzeul Județean „Vasile Pârvan” – Bârlad; Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud; Muzeul Municipiului București; Muzeul Județean Buzău; Muzeul Romanațiului – Caracal; Muzeul de Etnografie și al Regimentului de Graniță – Caransebeș; Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj; Institutul de Arheologie și Istoria Artei – Cluj; Muzeul Olteniei – Craiova; Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva; Muzeul Județean „Teohari Antonescu” – Giurgiu; Complexul Național Muzeal „Moldova” – Iași; Muzeul Civilizației Gumelnița – Oltenița; Muzeul Țării Crișurilor – Oradea; Complexul Muzeal Județean Neamț – Piatra Neamț; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – Ploiești; Muzeul Banatului Montan – Reșița; Muzeul Județean Satu Mare; Muzeul Municipal „Ioan Raica” – Sebeș; Muzeul Național Secuiesc – Sfântu Gheorghe; Muzeul Județean Mureș – Târgu Mureș; Muzeul Național al Banatului – Timișoara; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea; Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” – Vaslui; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie – Zalău.

Proiectul expozițional va fi completat de un program cultural conex, care va include o serie de conferințe publice susținute de specialiști români în domeniul arheologiei preistorice, ghidaje curatoriale, dar și concerte. Detalii despre aceste evenimente culturale asociate expoziției vor fi anunțate pe website-ul Muzeului Național de Istorie a României (www.mnir.ro) și cel al Muzeului Le Grand Curtius din Liège (www.grandcurtius.be/index.php/fr/le-musee).

Muzeul Le Grand Curtius este una dintre cele mai importante atracții culturale ale regiunii Valonia din Belgia, găzduind diverse colecții ale căror cronologie cumulează șapte milenii de preistorie și istorie. Astfel, în frumosul palat renascentist (în stilul specific văii râului Meuse), edificat pentru Jean de Corte (numit și Curtius), sunt actualmente reunite sub egida Le Grand Curtius, Muzeul Armelor, Muzeul Sticlei, Muzeul de Arheologie și Arte Decorative și Muzeul Artei Religioase, inclusiv al celei specifice văii râului Meuse (Maar).

Ce îi place lui Dumnezeu să facă în timpul liber?

Titlu -Un spectacol dumnezeiesc

De la: Teatrul Nou

Regia: Iulia Alexandra Neacsu Cu: Cristian Ionita, Eduard Cirlan si altii

Dumnezeu coboară pe Pământ cu îngerii săi preferați, Mihail și Gabriel. Nemulțumit de anumite interpretări și comportamente, vine să dea răspunsuri și noi legi.

Detalii

Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu aude rugăciunile tale? Ai vrut mereu să afli ce a fost mai întâi, oul sau găina? N-ai înțeles de ce echipa ta de fotbal a ratat acel penalty? Nu înțelegi de ce au existat războaie? De ce Italia este în formă de cizmă iar Romania în formă de pește? Ce îi place lui Dumnezeu să facă în timpul liber? Câți copii are? Dacă ai răspuns cu „da”, atunci e clar că trebuie să primești niște răspunsuri, iar Dumnezeu vine special la Teatrul Nou, cu îngerii săi, ca să prezinte noua versiune a celor zece porunci.

Accesul în sală se face începând cu ora 19:45. Spectacolul începe la ora 20. După ora 20, accesul in sală NU mai este permis, iar biletele își pierd valabilitatea.