A inceput Festivalul Enescu-2019

Organizatorii au reuşit și în acest an să aducă pe scenele bucureştene şi în multe oraşe din ţară ansambluri şi solişti dintre cei mai apreciaţi, între care unii în premieră, cum ar fi actriţa Marion Cotillard, pianista Mitsuko Uchida sau dirijorul şef al Filarmonicii berlineze, Kirill Petrenko.

Ediţia 2019 va fi totodată cea mai extinsă din istoria festivalului, însumând mai multe concerte la nivel naţional decât în ediţiile precedente, şi, o noutate absolută, depăşind cu mult graniţele ţării. În perioada 31 august – 22 sepembrie, vor avea loc în paralel cu cele din România şi o serie de evenimente de top în cinci alte ţări, mai precis în oraşele Berlin, Dresda, Florenţa, Liège, Chişinău, Toronto şi Vaughan. Capodopera enesciană, Simfonia a III-a, va fi interpretată chiar de două ori în afara României, atât la Berlin, cât şi la Florenţa de ansambluri prestigioase: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi, şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Berlin, cu al său dirijor şef şi director muzical, Vladimir Jurowski.

Manifestarea consacrată compozitorului de excepţie român, George Enescu, va reuni peste 2.500 dintre cei mai buni muzicieni din 50 de ţări, care vor susţine peste 80 de concerte şi recitaluri.

Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.

O altă premieră este programul „Mozart Week in Residence”, adus la Bucureşti de tenorul Rolando Villazon, directorul artistic al „Mozartwoche” (Săptămâna Mozart) de la Salzburg. De menţionat ar mai fi, desigur, şi obişnuitele concerte din „Piaţa Festivalului”, la care îşi dau concursul şi mulţi tineri interpreţi, elevi şi studenţi, apoi expoziţiile şi alte evenimente culturale, care se vor desfăşura sub egida Festivalului Enescu. Un loc aparte îl ocupă programul naţional „Cantus Mundi”, cu peste 250 concerte și recitaluri, prezentate în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului.

Muzicieni de excepție și importanți dirijori, la festival

Ca de fiecare dată, pentru muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”, o participare consistenta în evenimentele Festivalului Internațional „George Enescu” este, în egală măsură, o onoare și o plăcere. Experiențele extraordinare ale colaborărilor cu parte dintre cei mai importanți dirijori și soliști ai momentului rămân amintiri puternice, atât în istoria instituției cât și în memoria personală a fiecărui muzician.

Prima prezență în Festival a Corului Filarmonicii pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner va fi chiar în extraordinarul concert de deschidere susținut de Orchestra Filarmonicii din Berlin condusă de maestrul Kirill Petrenko în seara zilei de sâmbătă, 31 august. Apoi, același cor se implică într-un alt eveniment de maximă importanță al actualei ediții a Festivalului, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin condusă de Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”: interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Va urma colaborarea Corului cu Orchestra Naționala din Lille, când, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, va fi interpretat oratoriul lui HoneggerIoana d’Arc pe rug.

Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” apare pentru prima oara în această ediție a Festivalului, cu un program din seria Muzica secolului XXI – dirijor Peter Rundel -, pentru ca marea demonstratie de forță să o facă atunci când, alături de Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner, va participa la prezentarea în concert a operei Moise și Aron de Schoenberg.Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele„Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.Referitor la consistenta implicare a muzicienilor din Filarmonica în Festival, dirijorul Iosif Ion Prunner, directorul general adjunct al Filarmonicii “George Enescu” a declarat: “Noi (corul n.n.) am mai deschis Festivalul Enescu, la ultima ediție, cu Oedip, iar în 1998, tot cu Oedip, cu Orchestra Națională a Franței și Lawrence Foster. De asemenea, am mai deschis  Festivalul și cu Carmina Burana. De fiecare dată ne-am bucurat că putem participa la aceste deschideri cu adevărat grandioase. Concertul alături de Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia nr. 3 de George Enescu, va fi repetat și la Berlin pe 22 septembrie. Mai avem, pe 19 septembrie,împreună cu Orchestra Național din Lille, Ioana d’Arc pe rugde Honegger. Este extrem de dificil, deoarece, tot în premieră, Corul trebuie să se împartă în două, între Honegger și Schoenberg, cele două concerte fiind programate la o zi distanță și repetițiile se suprapun. Trebuie să echilibrez tot timpul valorile și chiar dacă amândouă  partiturile au fost compuse în secolul 20, sunt genuri diferite de muzică. Am mai cântat Schoenberg tot în această formulă – Corul și Orchestra Filarmonicii – dar o piesă mai accesibilă, față de această lucrare de teatru muzical, care este o culme a muzicii dodecafonice“, subliniază maestrul Prunner.

Vivaldi “Giustino” (operă în concert)

Spectacol de zile mari,Duminica 8 septembrie,opera in concert,spectacol de noapte,de la ora 22 si 30 de minute.Voi fi acolo,abia astept,sa aud asemenea interpretare,a operei Giustino,de VIVALDI.Bineinteles,se cinta in PREMIERA in Romania,de catre ACCADEMIA BIZANTINA.

ACCADEMIA BIZANTINA OTTAVIO DANTONE conducere muzicală și clavecin Membri:
Alessandro Tampieri concertmaestru
Paolo Zinzani, Carlo Lazzaroni, Sara Meloni vioara I
Heriberto Delgado, Ayako Matsunaga, Andrea Vassalle, Yayoi Masuda vioara a II-a
Diego Mecca, Alice Bisanti viole
Emmanuel Jacques, Paolo Ballanti violoncele
Nicola Dal Maso contrabas
Elisabeth Baumer, Rei Ishizaka oboaie și flaute
Alberto Guerra fagot
Tiziano Bagnati lăută
Luca Marzana, Jonathan Pia trompete
Margit Ubellacker salterio
Danilo Grassi timpan
Anna Fontana clavecin

Vivaldi “Giustino” (operă în concert)

SILKE GÄNG Anastasio
EMŐKE BARÁTH Arianna
VERONICA CANGEMI Leocasta
ARIANNA VENDITTELLI Amantio
DELPHINE GALOU Giustino
EMILIANO GONZALEZ TORO Vitaliano
ALESSANDRO GIANGRANDE Andronico / Polidarte

Ce sanse are Mircea Diaconu,la Presedentie?

Faptul ca in momentul de varf, cand scena pare dominata de Klaus Iohannis, cand Viorica Dancila sugereaza ca este sigura pe turul doi, desi a fost clasata pe locul 6, cand pana si domnul Tariceanu pricepe ca a cazut,din caruta, iata ca apare din senin simpaticul Mircea Diaconu, hotarat sa incerce pe cont propriu marea cu degetul, dupa ce mai castigase candva o partida, independent si nesustinut de partide.

Din capul locului, tot romanul se intreaba: are vreo sansa? Si isi raspunde tot el: n-are. Dar daca te uiti la argumentul suprem pe care conteaza Viorica Dancila ca sa-l invinga pe actualul presedinte, iti zici ca totusi ar putea avea: si Klaus Iohannis fusese prognozat cu 14% acum cinci ani, dar l-a invins pe Ponta!

Daca de aici rezulta automat ca si doamna Viorica Dancila trebuie sa iasa invingatoare, apoi tot automat ar putea rezulta ca Mircea Diaconu are la fel de multe sanse sa iasa si el la fel de invingator.

In plus, pe domnul Diaconu il avantajeaza charisma. Nu este dansul chiar un Adonis, dar ajunge sa-l privesti mai atent, ca sa-ti aduca aminte cu nostalgie de nemuritorul Branzovenescu.

Nu vreau s-o ofensez pe candidata PSD, insa, observand charisma ei, gandul ma duce cu aceeasi nostalgie la nemuritoarea Coana Chirita, cea care, cand vorbea liber, ne incanta cu nevinovatele, dar numeroasele sale greseli de exprimare.

In masura in care nu conteaza cum te exprimi ca sa fii presedinte, fara indoiala ca si Coana Chirita ar putea incerca sa intre in turul doi, chiar daca la inceput s-ar situa undeva pe locul liber dintre doamna Dancila si Kelemen Hunor.

Aparitia brusca a lui Mircea Diaconu nu pare totusi surprinzatoare, daca te gandesti la miile, zecile de mii, poate chiar sutele de mii, milioanele de spectatori care l-au aplaudat cu entuziasm, de-a lungul timpului. Pe doamna Viorica n-au aplaudat-o decat o mie de participanti la congres, dar si acestia aratau mai mult plictisiti si plini de lehamite, decat entuziasmati.

Candidatura actorului Mircea Diaconu, nu mi se pare un simplu spectacol, o sceneta menita sa distreze publicul. Ii citesc printre randuri accente dramatice: Romania – si mai ales PSD – este in mare pana de politicieni credibili.

Tot ce a fost mai bun a nimicit Dragnea, pentru ca el sa nu aiba concurenti si sa nu ramana in jurul lui decat ciurucuri.

Ce inseamna ciurucuri se vede si din felul cum au caracterizat-o pe candidata propusa aplaudacii si lingusitorii chemati sambata anume in acest scop, la congres: „o familista, o mama, o femeie cu incredere in viitor si in viitorul oamenilor”.

Sa-mi fie iertat, dar majoritatea femeilor din Romania sunt familiste si majoritatea sunt mame. Poti spune ca majoritatea ar trebui sa fie presedinte de tara? Poti spune ca, de doua-trei decenii de cand a intrat in politica, doamna Viorica a facut ceva notoriu, ca a pus pe picioare o idee scanteiata direct de pe circumvolutiunile domniei sale?

A nascocit doamna Viorica secretul prin care mai reducem din coruptie, mai limitam din hotie, ii izolam pe criminali si pe violatori, adunam in bugetul statului venituri, nu datorii, aducem in fruntea ministerelor vreun profesionist, un expert si nu un simplu politruc?

Este limpede ca Mircea Diaconu a sesizat lipsa de contracandidat credibil pentru Klaus Iohannis pe stanga politica si ca dansul poate atrage cu adevarat telespectorii, la interesantul dialog din ultima zi a campaniei. Este un mare avantaj.

Dar, in mod surprinzator, il avantajeaza intr-un anumit fel chiar si aritmetica electorala. Caci la ora actuala, conteaza la sigur pe putinele voturi cate ar fi luat laudarosul Tariceanu – eventual vreo 4% – si pe cele dinspre ProRomania, in cazul cand simpatizantii de acolo vor accepta respectivul joc: vreo 7%. In total, unsprezece.

Nu-mi fac iluzii ca Mircea Diaconu ar culege voturi de la liberali, de la PLUS sau USR si ii exclud din calcul pe cei de la PMP, care au deja candidatul lor. Dar intrebarea se pune: cati membri sau simpatizanti PSD l-ar prefera pe Mircea Diaconu in locul Vioricai Dancila?

Caci, daca esti dezgustat de Viorica Dancila, daca nici Opozitiei nu vrei sa-i dai votul, atunci nu-ti mai ramane altceva de facut decat sa simpatizezi un independnet.

Adeptii doamnei Dancila si-au spus cuvantul in sondaje: nu sunt decat 7,5%. Restul, pana la vreo 21%, baza partidului, nu o vor pe dansa, dar nici n-au spus ca vor pe altcineva. Iar daca adeptii PSD de pana acum nu se indreapta catre PNL, USR sau PLUS, atunci unde se pot duce?

Numai in directia unui independent, ceea ce i-ar ridica procentele lui Diaconu, cu inca vreo 13%, deci in total, cu cei 11% anteriori, 23%, suficient ca sa intre lejer in turul doi. Atentie: nu i-am pus la socoteala pe cei care nu raspund deocamdata la sondaje sau au spus ca nu participa la scrutin. Nu sunt nici ei de neglijat, iar faptul ca nu am cifre nu inseamna ca nu exista.

Banuiesc ca si o parte din acestia l-ar vota pe Mircea Diaconu, marindu-i sansele sa intre in turul doi si cu cat succesul dansului va fi mai mare, cu atat Viorica Dancila va fi mai umilita, dupa ce au preamarit-o doua luxuriante congrese, unul dupa altul.

Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara-partea 2

Relațiile lui Carol al 2 lea cu Corneliu Zelea Codreanu au fost marcate de interesul Regelui pentru subordonarea Mișcării, mergând până la propunerea directă pe care i-a făcut- o lui Codreanu de a-l proclama drept conducător, promițându-i postul de primministru.

„La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al IIlea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foartemult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.”, afirmă istoricul Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).

Nici originea mamei sale nu a scăpat de cercetarea Siguranței, fiind subliniată nu numai originea cehă, dar și trecutul infracțional al bunicului pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu susțin contrariul: “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, dupa mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.


Schița arborelui genealogic este realizată tot de către Siguranță și are rolul de a consolida analiza asupra originii “impure” a lui Corneliu Zelea Codreanu.


Tema naționalității lui C.Z. Codreanu apare în 1938, când procurorul militar Ionescu, in procesul intentat “Căpitanului” a spus: ‚Ce vroia sa afle aici Corneliu, fiul lui Zelinzki si al Elizei Brauner’ ? ‚Ce vroia sa afle omul care ducea o actiune de intelegere cu organizatii străine’ ? Ideea pe care o regăsim și în acest document din Arhiva Siguranței era că originea celui care vorbea despre renașterea României nu era una neaoș românească. Drept răspuns, avocata lui Codreanu a spus că “Tatăl lui Corneliu Codreanu, Ion Zelea Codreanu își trage obârșia dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Ighești, din ținutul Storojinetului din Bucovina. Tatăl acestui Ion Zelea Codreanu se numea Neculai Zelea, numele de Zelea provenind din amintirea imbrăcăminții de luptă a ostașilor moldoveni.”


Cercul Elenei Lupescu

De ce era importantă această grupare, cunoscută sub numele de Camarila Regală și construită în jurul personalității Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui Carol al II-lea, dar mai ales care erau relațiile cu Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară?

Curentul naționalist cu influențe puternice de extremă dreaptă și inițiative antisemite condus de Corneliu Zelea Codreanu reușise ca în numai 10 ani să devină un jucător important pe scena politică din România. Adepții acțiunii, al exemplului personal, promotori ai răspunsului violent la provocările autorităților, adepții Mișcării Legionare reprezentau un curent politic și de idei care era în concordanță cu mișcările similare, fasciste și național-socialiste din Spania, Italia și Germania.

Contestatari ai vechii ordini politice, a structurilor de putere tradiționale, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea o variantă ideală de consolidare a regimului de putere personală pe care- l promova de la reîntoarcerea pe tron.

Relațiile acestuia cu Corneliu Zelea Codreanu au fost marcate de interesul Regelui pentru subordonarea Mișcării, mergând până la propunerea directă pe care i-a făcut- o lui Codreanu de a-l proclama drept conducător, promițându-i postul de primministru.

„La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al IIlea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foartemult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.”, afirmă istoricul Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).


Nici originea mamei sale nu a scăpat de cercetarea Siguranței, fiind subliniată nu numai originea cehă, dar și trecutul infracțional al bunicului pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu susțin contrariul: “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, dupa mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.


Schița arborelui genealogic este realizată tot de către Siguranță și are rolul de a consolida analiza asupra originii “impure” a lui Corneliu Zelea Codreanu.


A fost Stelescu folosit de Siguranță? Sau de Elena Lupescu?

Regimul instaurat de Carol al II-lea, Partidul Național Liberal, masoneria și industriașii grupați în jurul Elenei Lupescu, cunoscuți sub numele de Camarila Regală, aveau interes ca Mișcarea Legioanară să intre sub influența Regelui. Corneliu Zelea Codreanu a rezistat tuturor promisiunilor făcute, preferând să adopte o tactică defensivă, dar arătându-și puterea din când în alegeri sau în atentate asupra unor ziariști sau politicieni. La acestea Guvernul răspundea cu la fel de acțiuni violente, legitimând într-un sens absurd demersurile “Căpitanului”. Dar obiectivul principal al lui Carol al II-lea și al Elenei Lupescu rămânea acapararea Mișcării Legionare. Iar aici și-a făcut apariția mâna dreaptă a Căpitanului, Mihai Stelescu. A fost “exploatat în orb” sau s-a mizat mult pe frustrarea celui care credea că este mai important decât Codreanu în Mișcarea Legionară?

Ambele variante pot fi adevărate, dar conflictul dintre Corneliu Zelea Codreanu și Mihai Stelescu a făcut senzație în epocă, fiind unul din puținele atacuri publice la adresa conducătorului mișcării legionare care avea efect, întrucât venea din partea celui care stătuse la dreapta sa.

Vorbim de o personalitate care în epocă era considerată la fel de strălucitoare ca cea a lui Codreanu, una din dovezi fiind că atunci când Mihai Stelescu a devenit parlamentar (în același timp cu Corneliu Zelea Codreanu) a fost considerat o revelație, discursurile sale fiind mult mai captivante decât cele ale Căpitanului.

Mihai Stelescu, rivalul lui Codreanu

Mihai Stelescu era o personalitate puternică a Legiunii, scrisese cîteva dintre cele mai cunoscute cântece ale Legiunii, condusese unele dintre cele mai agresive echipe electorale în 1933, contribuia des cu articole la ziarul legionar Axa, fusese deputat al Legiunii şi reprezentase Legiunea în negocierile cu alte grupuri ultranaţionaliste. După ruptura de Căpitan, Mihai Stelescu a înfiinţat propria organizaţie numită Cruciada Românismului (1935-1937). Cruciaţii au negat că ar fi vorba despre o mişcare nouă, susţinînd: „Continuăm cu acelaşi crez, cu acelaşi entuziasm lunga bătălie ultranaţionalistă”.

Victor Ponta îl compară pe Mircea Diaconu, cu preşedintele Ucrainei

Victor Ponta îl compară pe Mircea Diaconu, candidatul Pro România şi ALDE la Preşedinţia României, cu preşedintele Ucrainei, un fost actor a cărui primă realizare în fruntea statului a fost forţarea eliminării imunităţii parlamentarilor. Liderul Pro România sugerează că Diaconu ar putea recurge şi el la asemenea gesturi, motiv pentru care vechile partide nu îl pot susţine.

„Un presedinte “altfel” – care nu are nicio obligatie fata de vechile partide si grupuri politice !

Acum poate intelegeti de ce Mircea Diaconu chiar are sanse – pentru ca si in Romania avem nevoie de un presedinte “altfel”!

Si acum intelegeti de ce este atat de atacat Mircea Diaconu de toti cei care depind de “Sistem” – si de ce Viorica Dancila NU se retrage din cursa prezidentiala – si de ce PSD NU este lasat sa il sustina pe Mircea Diaconu!

ProRomania sustine un candidat cu adevarat independent – un candidat “altfel””, a spus Ponta.

Parlamentarii ucraineni au votat marţi în favoarea ridicării propriei lor imunităţi în faţa justiţiei, îndeplinind astfel una dintre promisiunile electorale anticorupţie promise de preşedintele reformist al Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Corneliu Zelea Codreanu-Miscarea Legionara-partea 1

Cunoscut sub titulatura de “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu a fost inițiatorul și a devenit simbolul unei mișcări naționaliste de dreapta, asemănătoare celor fasciste din Europa, cunoscută sub numele de “Mișcarea Legionară”. O mișcare politică care a avut o bază ideologică antisemită și care a promovat violența și asasinatul politic ca instrumente de acapararea puterii. A făcut numeroase victime printre politicieni și ziariști, a suferit pierderi grele.

Un document ignorat

Din studierea arhivelor fostei Siguranțe a St

Un document care până acum a fost tratat într-un registru secundar sau ignorat de istoriografia dedicată acestei perioade. Mulți au considerat că atentatul eșuat din 1934 este un fals eveniment, o născocire istoriografică menită să justifice o crimă. Numai că, așa cum spuneam, în Arhiva Siguranței am descoperit că s-a păstrat o notă extrem de detaliată asupra acestui eveniment.

O tentativă de asasinat care l-a avut în prim-plan pe Mihai Stelescu, mâna dreaptă a Căpitanului, cel care după acest moment avea să devină cel mai înverșunat adversar al acestuia.

Cunoscut sub titulatura de “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu a fost inițiatorul și a devenit simbolul unei mișcări naționaliste de dreapta, asemănătoare celor fasciste din Europa, cunoscută sub numele de “Mișcarea Legionară”. O mișcare politică care a avut o bază ideologică antisemită și care a promovat violența și asasinatul politic ca instrumente de acapararea puterii. A făcut numeroase victime printre politicieni și ziariști, a suferit pierderi grele.

Până în acest moment nu exista nici un document care să facă lumină asupra evenimentelor, dar în toată memorialistica legionară apare negru pe alb faptul că Mihai Stelescu și-a recunoscut vina.

Este vorba despre tentativa de asasinat la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, petrecută în 1934, la inițiativa unor cercuri extrem de apropiate Palatului. Dar nu numai, pentru că veți vedea că vom descoperi și legături cu cercul Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui, dar și cu cercuri masonice.

Nunta lui Codreanu a fost un eveniment deosebit: „La 13 iunie, am plecat la Focşani, cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare a nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 de oameni, care fuseseră încartiruiţi cu toţii şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani (exceptând evreii) primeşte să găzduiască pe oaspeţi. A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în faţa unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu prof. A.C.Cuza şi generalul Macridescu, Hristache Solomon, col. Blezu, col. Cambreanu, Tudorancescu, Georgică Niculescu, maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 de care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la şapte kilometri de oraş, în Crâng şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani”, povestește C.Z. Codreanu.

Cercul Elenei Lupescu


De ce era importantă această grupare, cunoscută sub numele de Camarila Regală și construită în jurul personalității Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui Carol al II-lea, dar mai ales care erau relațiile cu Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară?

Curentul naționalist cu influențe puternice de extremă dreaptă și inițiative antisemite condus de Corneliu Zelea Codreanu reușise ca în numai 10 ani să devină un jucător important pe scena politică din România. Adepții acțiunii, al exemplului personal, promotori ai răspunsului violent la provocările autorităților, adepții Mișcării Legionare reprezentau un curent politic și de idei care era în concordanță cu mișcările similare, fasciste și național-socialiste din Spania, Italia și Germania.

Contestatari ai vechii ordini politice, a structurilor de putere tradiționale, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea o variantă ideală de consolidare a regimului de putere personală pe care- l promova de la reîntoarcerea pe tron.

Arta de a avea intotdeauna dreptate-Arthur Schopenhauer

DESCRIERE

Adversarul trebuie infuriat (Stratagema VIII)

Apelati la argumente absurde (Stratagema XV)

Aparati-va despicand firul in patru (Stratagema XVII)

Intrerupeti si deturnati discutia (Stratagema XVIII)

Argumentul autoritatii (Stratagema XXX)

Nu inteleg nimic din ce-mi spuneti (Stratagema XXXI)

In teorie da, in practica nu (Stratagema XXXIII)

Interesele sunt mai presus decat ratiunea (Stratagema XXXV)

Luati disputa la modul personal, proferati injurii si purtati-va ca un necioplit (ultima Stratagema)

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie1756Salzburg – d. 5 decembrie1791Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice.

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creație, Recviemul în re minor, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicalăetc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operădin lume, sunt: Răpirea din SeraiNunta lui FigaroDon GiovanniCosi fan tutteFlautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantatemotete pentru soprană și orchestră, oratoriul „Die Schuldigkeit des ersten Gebots” și, în fine, Recviemul în re minor.

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie1756Salzburg – d. 5 decembrie1791Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. https://www.youtube.com/watch?v=df-eLzao63I

Regele Carol al 2 lea,intre Pasiune si Datorie-partea a 3-a

Duduia care l-a cucerit cu mămăligă, lăutari şi umor fără perdea

Carol și Elena Magda Lupescu (1896-1977) s-au cunoscut la un film, când aceasta era căsătorită cu un locotenent, Ionel Tâmpeanu. Enciclopedia Britanică o caracterizează drept: „o aventurieră româncă, cu o viaţă amoroasă scandaloasă, roşcată, cu ochii verzi, un pic durdulie şi cu un bun simţ al umorului” (Encyclopaedia Britannica, 2010)

Regele a rămas fulgerat de frumuseţea sa şi au devenit amanţi. Îndrăgostit lulea de roşcată, nu va ezita să renunţe la tronul României în anul 1925, când fuge împreună cu aceasta la Paris, devenind un bărbat liber sub numele de Carol Caraiman. În lipsa lui este numit rege fiul său minor Mihai.

n Franţa, „Carol Caraiman ducea o viaţa fericită alaturi de „Duduia sa” aşa cum îi plăcea să o alinte şi între cracii căreia se pierdea… căci numai ea îi mai putea produce erecţiuni”, scrie Constantin Argetoianu. Era însă urmărit de către servicile secrete ale Siguranţei statului care aveau la rândul lor un nume de cod pentru amantă: „Roaiba”. Între petreceri și casinouri, Lupeasca avea grijă ca regelui detronat să nu-i lipsească nimic.

„Îi gătea mămăligă după care regele era înnebunit, mâncare tradiţională românească, asculta muzică populară şi făcea glume fără perdea” (Paul D.Quinlan, Regele Playboy, Carol al-II-lea al României, 2010).

Foarte mulţi politicieni ai vremii au considerat că, în spatele tuturor deciziilor luate de către Carol, se ascundea fusta amantei roşcate. „Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui şi oricine este pentru, prietenul lui” mai scria Argetoianu.

În vara lui 1930 revine în ţară şi, cu ajutorul primului ministru Iuliu Maniu, devine Regele României sub numele de Carol al-II-lea. Cei 10 ani de guvernare au fost foarte complicaţi, dar nu a părăsit-o pe Elena Magda Lupescu. În memoriile sale Duduia afirma că „regele avea nevoie de afecţiune şi că a avut grijă de el ca şi cum ar fi fost un copil întrucât de cele mai multe ori îi lipsea mama sa, regina Maria” (E. Lupescu, Memoriile. M-au denumit jidovca cu părul roşu, 2013)

Până ce moartea ne va despărţi

În 1938, Carol al-II-lea inaugura o perioadă neagră în Istoria României şi anume dictatura regală. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial şi complicaţiile din ţară îl obligă pe Carol al-II-lea să abdice doi ani mai târziu în favoarea fiului său Mihai, sprijinit de către mareşalul Antonescu. El şi Lupeasca fug pentru a doua oara din ţară, în Portugalia. Apoi de teama războiului vor trece peste Atlantic în Cuba, Mexic şi Brazilia. Aici la Rio de Janeiro cei doi exilaţi se vor căsători civil. Magda Elena Lupescu devenea Prinţesă de Hohenzollern pentru prima oară, iar după terminarea conflagraţiei mondiale, in 1947 se căsătoreau religios în Europa. Duduia avea 50 de ani

şi devenea moştenitoarea legală a averii fostului rege. Matrimoniul oficial a mai durat aproape şase ani, în Portugalia la Estoril până în anul 1953, când se produce moartea lui Carol al-II-lea în urma unui stop cardiac.

Nu putem încheia această istorie decât aşa cum am început, cu o afirmație de pe la 1940, care aparţine Oliviei Manning, o scriitoare engleză care a trăit la Bucureşti în perioada interbelică, afirmație care dovedește imaginea pe care o avea Carol al-II-lea în mentalitatea populaţiei de atunci:

„Întoarse o monedă de un leu pe partea imprimată cu un cocean de porumb şi spuse: Un portret al Măritei şi Glorioasei sale Majestăţi, regele Carol al-II-lea. Dumneata, draga mea, s-ar putea să nu recunoşti asemănarea, dar sunt multe alte doamne pentru care nu ar fi o problema”.

Regele Carol al 2 lea,intre Pasiune si Datorie-artea a 2-a

, tânărului de Hohenzollern îi trebuia o soţie de rang înalt. Familia a ales-o pentru el pe Olga a Rusiei, fiica ţarului Nicolae al-II-lea, dar prinţul Carol nu a fost prea încântat. La aceea dată el era îndrăgostit de-o tânără româncă, Ella Filiti, prietena bună a surorii lui, Elisabeta. „Păsărica”, aşa cum o alinta viitorul rege, a fost prima lui iubire de la 20 de ani. „Păsărica te iubesc, te iubesc te iubesc…. aş avea puterea să-mi părăsesc familia, ne-am putea căsători şi tu ai putea deveni regina mea” (Paul Lambrino, Carol al-II-lea, 1988).

O cunoscuse la Paris în 1913 însă familia nu a fost de acord cu această relație extra nobiliară și a exilat-o rapid pe malurile Senei. Lovit în orgoliul său masculin, în acelaşi an începe o nouă aventură cu Ioana Maria Valentina Lambrino, alias „Zizi” sau „Baby”. Se întâlnesc la o seară de bal şi se indrăgosteşte rapid de ea, astfel încât dezertează din armată şi fuge cu Zizi la Odessa, unde se vor căsători religios pe 31 august 1918. Este condamnat la închisoare, iar căsătoria anulată de către Curtea Supremă a României un an mai târziu.Regina Maria îl va convinge să se întoarcă şi să execute cele 75 de zile de detenţie la Mănăstirea Horaiţa din Bicaz şi să o uite pe „Zizi”. Regele și „Zizi” vor avea şi un copil împreună, Mircea Gregor Carol, care, împreună cu mama sa, vor fi îndepărtați din preajma lui Carol al II-lea, adică exilați la Paris.

Pe la 1920, Alteţei i se prezintă altă „Păsărică”: Maria Martini, o frumoasă transilvăneancă, ce ar fi fost plătită să-l facă pe Carol să o uite pe „Zizi”. Aproape trei ani l-a consolat Maria până a rămas însărcinată şi a trebuit să iasă din scenă. Contra unei sume de bani, cu siguranţă.

Tatăl lui Carol, regele Ferdinand I, a acceptat însă cea de a doua căsătorie a fiului său risipitor cu prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Evenimentul s-a petrecut la Atena la 10 martie 1921. Apoi tinerii miri se vor instala la Bucureşti unde „Sitta” îi va naşte cel de-al doilea copil, Mihai, actualul şi ultimul rege al românilor. Tot Argetoianu menţiona următoarele:

„Prinţul Carol era un fenomen al naturii care a traumatizat-o profund pe soţia sa, prinţesa Elena…când o prindea îi ridica fusta-n cap şi-o supunea zi şi noapte în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor conjugale” (Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Memorii, 1996).

O cunoscuse la Paris în 1913 însă familia nu a fost de acord cu această relație extra nobiliară și a exilat-o rapid pe malurile Senei. Lovit în orgoliul său masculin, în acelaşi an începe o nouă aventură cu Ioana Maria Valentina Lambrino, alias „Zizi” sau „Baby”. Se întâlnesc la o seară de bal şi se indrăgosteşte rapid de ea, astfel încât dezertează din armată şi fuge cu Zizi la Odessa, unde se vor căsători religios pe 31 august 1918. Este condamnat la închisoare, iar căsătoria anulată de către Curtea Supremă a României un an mai târziu.Regina Maria îl va convinge să se întoarcă şi să execute cele 75 de zile de detenţie la Mănăstirea Horaiţa din Bicaz şi să o uite pe „Zizi”. Regele și „Zizi” vor avea şi un copil împreună, Mircea Gregor Carol, care, împreună cu mama sa, vor fi îndepărtați din preajma lui Carol al II-lea, adică exilați la Paris.

Din cauza unor probleme de sănătate ale mamei și a nou-născutului, aceştia sunt trimişi în Grecia, însă gurile rele vorbeau că motivul pentru care a părăsit ţara prinţesa Elena era tratamentul pe care îl aplica soţul ei în pat. Tot acum începea și seria chefurilor şi a aventurilor proaspătului tătic.

Carol bântuia bordelurile din Capitală și era un cunoscut al cartierului Crucea de Piatră. Armand Călinescu, şeful Ministerului de Interne, afirma că: „regele culegea femei de pe stradă …şi că ieşea tot mai frecvent noaptea pe cheiul Dâmboviţei şi lua femei de cea mai joasă speţă” (A. Călinescu, Însemnări politice, 1990).

Multe dame de companie au avut nevoie de intervenţia medicilor după o partidă cu prinţul moştenitor. Pentru a soluţiona problema, Carol ar fi folosit o invenție spaniolă de pe timpul regelui Fernando al-VII-lea „El Deseado” (Doritul), care folosea o pernuţă rotundă cu o gaură în mijloc când întreţinea relaţii sexuale cu regina Maria Cristina. (ziarul El Mundo, 3 nov 2008)

Argetoianu confirmă cele de mai sus menţionând că: „Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat şi după o ședinţă mai scurtă sau mai lungă, îi dădea un bilet de 500 sau 1000 de lei. La ieşire, paţachina era ridicată de agenţii Poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu, şeful Prefecturii, care îi mai dădea 5000 de lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva”.

Este cunoscut faptul că a ajuns să fie un pacient al Spitalului Filantropica din Bucureşti pentru a fi tratat de o boală venerică.