Jurnal de Vodevil Politic 27-Iohannis nu se simte bine

Semnele clinice așa arată, că nu se simte bine. Este agitat, este frământat și nervos. Se vede după priviri, care-i sunt tot mai încruntate. Se simte și după scrâșnetul cuvintelor strivite în malaxorul fălcilor încleștate. Pare că nu se simte bine în postura de președinte. Scriam, mai demult, că funcția de președinte îi vine ca un maiou care ba îi este prea larg, ba prea strâmt. Nu mi-am schimbat opinia. Și cred că am greșit zicând funcția. Corect ar fi fost rolul, pentru că Iohannis, de fapt, joacă un rol. Un rol exersat vreme de cinci ani, dar din care nu a înțeles nimic. Se bazează numai pe ce-i șoptește sufleorul, indiferent în ce parte a lumii se află.

Klaus Iohannis nu se simte bine dacă nu toarnă gaz pe foc, pentru a întreține vâlvătaia. Iar o domnie bazată pe scandaluri care se aprind tot timpul nu prevestește nimic bun. Pare că îl macină ura că nu poate lua complet în stăpânire țara, după cum își dorește. Și cât mai repede. E zdrobit de propriile ambiții, pe care ceilalți i le văd meschine. E strivit de dușmănia față de social-democrați, de la care, consideră el, se trage putreziciunea societății. Dacă ar privi mai atent la liberali, ar putea să vadă falsitatea și nemernicia în care aceștia se scaldă. N-o face, pentru că are nevoie de ei. Încă.

Șefii au mereu dreptate

Președintelui nu îi e bine nici când, voit sau nu, află cum este perceput în realitate. Gașca de sicofanți și yesmeni din spate are grijă să-l intoxice cu laude deșănțate, cu aprecieri false și cu lingușeli grețoase.

Dar tot îi mai ajung la urechi vorbe din presa care-i sancționează și gesturile caraghioase din fața prompterului, și discursul repetitiv și fără substanță, și atitudinea de molâu european. Se laudă în van cu reușita summit-ului de la Sibiu, când acolo a fost doar șef de sală la ospățul altora din funcțiile europene. De asemenea, se preamărește singur cu rezultatele lui, uitând că, la întâlnirea ce a avut loc imediat după summit, a fost mut. Ba nu, a spus un singur cuvânt, „Yes!” A negociat ceva pentru România? Nu, nici nu avea cum, atunci programul lui era setat doar pe „Yes, yes, yes!” Și oricum, pentru el negocierea înseamnă să fie de acord cu ce spun șefii lui.

Vrea să fie piua-ntâi!

Dorința de putere absolută l-a afectat serios. E bolnav. Nu mai realizează ridicolul în care se plasează. Iar jocul la care se pretează este de-a dreptul penibil. Vin bani, mulți, mulți, mulți, din fonduri europene. A luat subiectul din portofoliul Guvernului și și l-a trecut în palmaresul propriu. Vrea să demonstreze ce? Că e priceput, că se îngrijește de țară? Nu va reuși nici măcar să creeze această imagine, darmite să mai și pună în practică ceva. Și asta pentru simplu motiv că banii de care tot vorbește nu există. Sunt doar pe hârtie în clipa de față. Și așa vor rămâne multă vreme de acum înainte. Sunt tratative, sunt calcule grele, iar atitudinea lui Iohannis deja este previzibilă. Va prezenta ca un succes personal ceea ce Uniunea Europeană va hotărî pe alte criterii decât vorbele lui de îmbălsămare aromată a subiectului. Concret, banii îi vom vedea abia în 2023, spun voci autorizate. Până atunci, va continua să se bage singur în seamă cu o izbândă care nu are legătură cu rațiunea financiară a Europei.

Fobie nevindecabilă

Obsesia lui pentru putere nu se rezumă numai la atât. Vrea modificarea legilor justiției. O ține langa cu referendumul din mai 2019, ignorând cel mai elementar lucru. Cele două întrebări născocite anume au fost considerate neconstituționale de către CCR. Motivația acțiunii lui este ilară. „PSD a încercat să pună piciorul pe justiție! PSD este partidul care încearcă, a încercat, încearcă să frângă independența justiției” Aceeași temă desuetă, aceeași idee bolnavă că PSD este de vină. Klaus Iohannis pare că nu vrea să se vindece de psihoza cu PSD. În loc să-și amelioreze starea, își alimentează maniile cumulative cu aceeași ură bolnăvicioasă. Nu ia în calcul reversul medaliei. Anume, presupunând că va avea câștig în demersurile lui, vom putea spune că PNL și-a pus bocancul pe gâtul justiției.

„Carmen”, cea mai cunoscută operă romantică franceză

Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875. Producția acestei ultime opere a lui Bizet a fost întârziată din cauza temerilor că subiectele atinse, trădarea și crima, vor aduce ofense societății de atunci. Printre spectactorii premierei s-au numărat compozitorii Jules Massenet și Camille de Saint-Saëns care au apreciat în mod deosebit lucrarea. În schimb, Charles Gounod l-a acuzat pe Bizet de plagiat, de aceea comentariile presei au fost negative la adresa lui „Carmen”. Trei luni mai târziu de la premieră, Bizet a murit, convins fiind că opera sa este un eșec. Nu și-a putut închipui că lucrarea sa va deveni un succes spectaculos și că va rezista trecerii timpului. Și celelalte opere ale sale – „Pescuitorii de perle”, „La jolie fille de Perth” – au început să se joace mai frecvent, iar Georges Bizet recunoscut ca un compozitor original, cu o expresivitate aparte.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale.

Jurnal de Vodevil Politic 26-Relansarea economică a lui Cîțu nu există

Trei măsuri principale au fost luate, își păcălea Vasile Cîțu auditoriul cu două săptămâni în urmă. Liniile de credit pentru IMM, șomajul tehnic și amânarea ratelor românilor. Ba chiar a început să se vadă efectul, se bucura el de parcă își spusese singur un banc. Nimeni nu cred că poate înțelege la ce efect se referea, pentru că dincolo de imaginația lui bogată și de visele induse de beția puterii lucrurile stau cu totul altfel. Până la 15 mai, doar 12 firme primiseră credite, alte 319 fiind refuzate de bănci. În lucru, la acea dată, se mai aflau alte 49.000 de cereri. Cu alte cuvinte, Cîțu a relansat economia cu 12 firme. Cum s-o fi numind afecțiunea asta?

Cu mare pompă, ministrul Finanțelor vorbește despre relansarea economică a României. O face cu naturalețea celui obișnuit să mintă la fiecare pas. Și cu zvâcnetul expertului în bolboroseală financiară. De obrăznicie nu mai vorbesc, ar însemna să umplu articolul numai cu asta.

Bani mulți, rezultate ioc

Cu două luni în urmă, ministrul Cîțu vorbea de planul de relansare economică. Doar vorbea. De văzut, nimeni nu l-a văzut. Ce conținea, nimeni nu a aflat. Era, în schimb, prezentat de parcă ar fi lucrat la el cei mai aprigi specialiști.

Dacă or fi participat și Virgil Popescu, ministrul Economiei, sau Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, cred că suntem salvați. Nu în sensul că economia se va relansa, ci doar că va fi mai veselă. Și va prinde alte octave, sub bagheta dirijorului Cîțu. „Sibiu – Pitești este o investiție care nu se va termina nici anul acesta, nici anul următor și cred că nici în mandatul nostru, este ceva pe care… sau Comarnic – Brașov sau spitalele regionale, sunt mai multe. De exemplu, sistemul de irigații – și acolo trebuie refăcute lucrurile – digitalizarea, încercăm să terminăm anul acesta, dar nu cred. Sunt obiective foarte mari cu sume foarte mari”, declară Cîțu.

Programul de păcăleli

Autostrada Sibiu-Pitești nu se va termina anul ăsta, nici mai încolo, nici în mandatul lor. Ciudat, nu liberalii sunt cei care au spus că vor sta la guvernare opt ani? Sau cel puțin încă patru ani și jumătate? Își recunosc deja înfrângerea? Relansează economia cum? Cu o autostradă pe care nu o vor termina niciodată? Nu asta ar fi problema, ci unde se duc banii, dacă tot nu se termină ceva?

Vasile Cîțu și Ion Ștefan trăiesc cu impresia că semnarea contractelor pentru construirea spitalelor regionale presupune și relansarea economiei. Nu presupune nimic, de fapt, pentru că nimeni nu a mișcat nicio lopată de pământ pe vreun șantier. Și până vor începe cu adevărat lucrările vor mai trece niște ani. Și atunci, ce au relansat ei? Ceva mai bine stăm la Agricultură. Oros, ministrul, vorbește despre refacerea sistemului de irigații. Dar numai pe Facebook, unde își face o reclamă deșănțată. Niciun cuvânt însă despre relansarea programelor începute de PSD în privința legumiculturii, care s-au dovedit benefice. Despre înlesniri pentru desfacerea produselor românești. Deci, ce relansează și el, cot la cot cu ceilalți?

Vorbe peste vorbe

„Lucrurile pot să fie mai bune sau mai rele în perioada următoare, depinde de cum vor fi implementate măsurile pe care l-am luat până acum”, își face curaj același Cîțu. Măsurile le-am văzut, iar implementarea este tot cam pe acolo. Cu chicoteli, ca să păstrez totuși decența. Iar partea cea mai hazlie abia acum vine. De două săptămâni anunță că la 1 iunie se va face public programul de relansare. Nu peste multe ore va fi 4 iunie, apoi weekendul, și tot acolo ne vom învârti. Între timp, zeci de mii de firme s-au închis definitiv și sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Un program pentru reconversia profesională la scară foarte mare nu există. Sunt zeci de mii de muncitori care ar putea munci pe șantiere, la autostrăzi, în construcții. Mai sunt alții, la fel ca ei, care ar putea trece în agricultură. Și ce dacă? Ministrul spune că programul are și măsuri concrete de a-i menține pe aceștia în România. Și ce să facă din moment ce programul de relansare nu există decât în intervențiile televizate?In sinteza,putem spune ca pe programul de relansare L-AU MINCAT BALAURI.

Cristian Măcelaru și Aura Twarowska aduc „Poemul iubirii şi al mării”

Joi, 4 iunie 2019, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Cristian Măcelaru, va avea în program lucrările „Amurg de toamnă” de Alfred Alessandrescu, „Poemul iubirii şi al mării” de Ernest Chausson și „Simfonia nr. 2”, în mi minor, op. 27 de Serghei Rahmaninov. Solistă este mezzosoprana Aura Twarowska.

„Poemul iubirii şi al mării de Ernest Chausson este o piesă care nu se cântă foarte des. Eu îl văd pe Chausson ca o oglindă a unui Wagner francez. Chausson e foarte lent, niciodată nu știm exact unde se va termina armonia, pentru că atunci când credem că ajungem într-un punct, de fapt, o luăm în altă direcție. Acest poem, interpretat cu sensibilitate de Aura Twarowska, are conotații filosofice. De asemenea, Simfonia nr. 2 de Rahmaninov ne deschide o lume frumoasă prin armoniile pe care le conține”, a spus Cristian Măcelaru. „De obicei, în ultima parte a simfoniei se fac multe tăieturi. Noi o interpretăm la Ateneu, așa cum a scris-o Rahmaninov”, a precizat dirijorul.

Mezzosoprana Aura Twarowska se simte onorată să interpreteze, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Poème de l’amour et de la mer, lucrarea compusă de Ernest Chausson în anul 1892. „Este o bucurie să mă reîntâlnesc cu Cristian Măcelaru, timișorean ca și mine, într-un nou concert. A cânta sub cupola Ateneului Român este o încununare a carierei fiecărui artist roman și un vis al fiecărui muzician”, a apreciat mezzosoprana Aura Twarowska.

Stagiunea online

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Joi, 4 iunie 2020, ora 19.00, Ateneul Român

Dirijor – Cristian Măcelaru

Solistă – Aura Twarowska

Program

Alfred Alessandrescu – Amurg de toamnă

Ernest Chausson – Poemul iubirii şi al mării

Serghei Rahmaninov – Simfonia nr. 2, în mi minor, op. 27

Înregistrarea concertului de pe 8 noiembrie 2019 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/).

Tariceanu: Nu vi se pare că seamănă cu povestea cu rabinul și evreul?

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu compară „relaxarea” de luni, vizând redeschiderea teraselor, cu povestea cu rabinul și evreul.

„Nu vi se pare că ziua de ieri (luni – nr.), cea cu “relaxarea accentuată” (deschiderea teraselor) seamănă ca două boabe de orez cu povestea cu rabinul? Cea cu evreul care merge la rabin să se plângă de faptul că trăia într-o singură cameră cu soția și cei 5 copii și că viața e un iad. Și îl roagă pe rabin să-i dea un sfat cum să facă să-i fie mai bine. Rabinul îi spune să bage capra în casă. Apoi vaca, urmată de găină și așa mai departe. Bietul om vine după un timp înapoi și spune că nu se mai poate trăi în casa lui. Și atunci rabinul îi zice: ia scoate toate animalele din casă și vino să-mi spui cum e. Se întoarce omul cu o față zâmbitoare și îi confirmă că viața este mult mai bună acum.

Dacă înlocuim rabinul cu “Guvernul Meu” și poporul român ia locul celui care caută un sfat obținem povestea relaxării de ieri.

Mă bucur că terasele au fost pline, pentru că cei din HoReCa aveau nevoie de o gură de oxigen, dar să nu uităm că ne întoarcem tot în casa mică (adică un guvern care nu știe ce să facă și un președinte căruia îi place să se joace de-a dictatura).

Relaxarea de ieri nu a fost o pomană din partea acestui guvern incompetent, ci ruperea lanțurilor de către cei care vor să meargă înainte, cei care nu se lasă doborâți de un virus, cei care nu mai vor să se întoarcă la măști și izolări în case. Cei care vor să-și trăiască viața liberi fără îngrădiri și fără să fie numărați câți sunt când merg pe stradă. Eu nu am fost ieri la terasă, dar sunt alături de ei”, a scris Tăriceanu pe pagina sa personala.

Jurnal de Vodevil Politic 25-Iohannis stă într-o rână și la filmări

Unui copil, de ziua lui, îi faci cadouri și surprize. Îi dai dulciuri, mașinuțe sau păpuși, îl alinți și îi faci toate poftele. Dintre toate acestea, Iohannis nu a făcut nimic. Nu i-a dus pe copiii României la teatru sau în parc, nu i-a răsfățat cu înghețată și nici părinților nu le-a promis că o vor duce mai bine. A transmis un mesaj sec, fals, la care putea să renunțe.

Klaus Iohannis a făcut doar un nou exercițiu de imagine. Consilierii or fi vrut să-i îndulcească apariția, dar nu le-a ieșit. L-au vârât într-un peisaj primăvăratic, cu multă verdeață, dar au uitat elemente esențiale, care să dea ideea de veridicitate.

„La mulți ani!” fără efect

Câteva secunde ai impresia că președintele este chiar acolo, printre copaci. Însă, la o privire mai atentă, constați că nu se mișcă nicio frunză, deși afară sufla binișor vântul. Butaforie cu Iohannis. Cel mai tare l-a dat de gol sunetul, cu reverberația specifică unui studio. Este  o înregistrare cu nimic diferită de altele. La ora când s-a difuzat, sigur era pe drum de la Sibiu spre București. Ceea ce o fi crezut că poate fi o reușită, s-a transformat într-o scenă penibilă.

Exact ca în filmul lui Mircea Drăgan, cu bătălia de la Vaslui, unde doi oșteni morți stăteau de vorbă, culcați fiind într-o rână. Imagine unică. Nu este de ajuns că Iohannis conduce țara într-o rână, nici când are de transmis ceva nu stă altfel. Mesajul, citit tot de pe prompter. Îl trădează privirea fixă și imobilitatea capului, de frică să nu-i scape vreun rând. Este tot un fel de a sta într-o rână. Nu le-a transmis nimic copiilor, de ziua lor. Decât că ar vrea să și-i facă aliați la spălatul pe mâini, în lupta împotriva coronavirusului. De altfel, purtatul măștii și spălatul pe mâini par a fi singurele cuvinte pe care Iohannis le poate rosti pe dinafară, fără să mai tragă cu coada ochiului la sufleor.

De Ziua Internațională a Copiilor nu a prins niciun moment în care să vorbească despre dublarea alocațiilor acestora. Nu a găsit nicio alinare pentru cei 200.000 de copii ai României, care se culcă flămânzi aproape seară de seară. La mulți ani cu multe bucurii, le-a urat el. Care bucurii?

La Traviata de Verdi, spectacol-aniversar Elena Mosuc, la Opera Nationala Bucuresti

Cea mai cunoscuta opera verdiana, La traviata,a prins din nou viata pe 18 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Opera Nationala Bucuresti, printr-o reprezentatie speciala dedicata aniversarii sopranei Elena Mosuc, solista ce cunoaste o spectaculoasa cariera in strainatate. Aceasta a interpretat rolul Violettei Valéry, in vreme ce tenorul danez Sune Hjerrild, supranumit tenorul cu cea mai frumoasa voce a generatiei sale, va da viata personajului Alfredo Germont.

La Traviata de Verdi, spectacol-aniversar Elena Mosuc, la Opera Nationala Bucuresti

de revistatango.ro Marea Dragoste

Cea mai cunoscuta opera verdiana, La traviata, prinde din nou viata sambata, 18 ianuarie, de la ora 19.00, la Opera Nationala Bucuresti, printr-o reprezentatie speciala dedicata aniversarii sopranei Elena Mosuc, solista ce cunoaste o spectaculoasa cariera in strainatate. Aceasta va interpreta rolul Violettei Valéry, in vreme ce tenorul danez Sune Hjerrild, supranumit tenorul cu cea mai frumoasa voce a generatiei sale, va da viata personajului Alfredo Germont.

„La traviata este inspirata dintr-o poveste reala, pe care scriitorul Alexandre Dumas-fiul a folosit-o in romanul sau de succes Dama cu camelii, publicat in anul 1848. Alphonsine Rose Plessis, Marie Duplessis, Marguerite Gaultier, Violetta Valéry sau Dama cu camelii sunt nume ale aceluiasi personaj, cand real, cand literar, cand muzical, personaj izbavit prin iubire si bunatate. Pe de alta parte, acest personaj este reprezentativ pentru conditia femeii in secolul al XIX-lea, dar si pentru o parte din psihologia feminina a tuturor timpurilor.

Paznicul cimitirului Montmartre iti arata cu un aer blazat acea alee, la stanga, pe care poti ajunge la mormantul Damei cu camelii, nu al Margueritei Gautier, eroina lui Dumas-fiul, sau al Violettei Valéry, muza inspiratoare a lui Verdi. Acolo scrie: Içi repose Alphonsine Plessis, née le 15 Janvier 1824, décédée le 3 Fevrier 1847. DE PROFUNDIS. (Aici odineste Alphonsine Plessis, nascuta la 15 ianuarie 1824, decedata la 3 februarie 1847. Din adancuri).
Aici incepe dificultatea si mirajul. O cunoastem, nu este un personaj inventat. Dumas-fiul a iubit-o, au fost impreuna 11 luni. Dupa moartea ei, publica romanul devenit celebru la un an distanta. Amintirile erau deci foarte vii. Unde incepe fictiunea si unde sfarseste realul?, se intreaba Cristian Mihailescu, regizorul spectacolului La traviata din repertoriul Operei Nationale Bucuresti.

Mai multe premii au deschis drumul sopranei Elena Mosuc spre o bogata cariera internationala. Soprana a construit o frumoasa legatura profesionala cu Opera din Zürich, unde si-a demonstrat talentul in diverse roluri, precum Regina Noptii, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Violetta s.a. A fost invitata sa cante pe cele mai faimoase scene europene, la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, München, Berlin, Hamburg, Barcelona etc., in festivaluri de renume (Salzburg, Verona), dar si in SUA (la New York, Dallas) si Asia – Japonia, China, Coreea.
Printre triumfurile recente se numara cateva debuturi considerate exceptionale, precum Norma din opera omonima, Marguerite (Faust), Liù (Turandot), Mimì (La Bohème), Medora (Il Corsaro), Nedda (Pagliacci), rolurile titulare din Luisa Miller, Lucrezia Borgia, Maria Stuarda si Anna Bolena.

Jurnal de Vodevil Politic 24-România condusă de un prompter

Ce conduce Klaus Iohannis? O țară? Conduce România? Nu mi se pare. Un președinte adevărat ar fi ieșit de multă vreme din bârlogul în care hibernează. Ar fi avut curajul să meargă între oameni, între medici și pacienți, altfel decât în spectacolul ăsta grotesc în care el face pe președintele, iar ceilalți i se supun și ascultă.

Nici măcar după zisele măsuri de relaxare Klaus Iohannis nu a avut prezența de spirit de a-și reabilita imaginea mototolită. A preferat vizite de protocol la spitale goale. Ce a spus acolo nu este esențial. Și asta pentru că e ca și cum, în locul lui, ar fi vorbit prompterul.

Marea păcăleală

Ce poți să înțelegi de la un prompter care rulează în sus discursuri scrise de consilieri? Nimic. Iohannis doar apare în spate, gesticulează într-un limbaj corporal nou, adesea penibil, imitat de toți aplaudacii lui peneliști. Prompterul ne-a bătut la cap să ne spălăm pe mâini, să strănutăm în cot, să purtăm mască și mănuși de protecție.  Nu erau ideile lui Iohannis, ci ale prompterului care le avea afișate. El doar s-a măimuțărit, din ce în mai agresiv, din ce în ce mai ridicol.

Prompterul ne vorbește când președintele se preface că ar fi în direct. Tot prompterul ne povestește despre realizări închipuite, timp în care Klaus Iohannis ne împunge cu degetul în gesturi amenințătoare și bădărănești. Când președintele e în drum spre Sibiu sau acasă la nevasta lui, tot prompterul este cel care conduce țara. Ne umple de discursuri și mesaje terne, lăsându-ne impresia că Iohannis ni se adresează direct. Tot promperul este cel care îl păzește să dea nas în nas cu ziariștii la vreo conferință de presă. Îi poți adresa vreo întrebare incomodă prompterului?

Evident, nu. Klaus Iohannis nu știu dacă mai conduce ceva. Trec atâtea pe lângă el încât prompterul nu mai face față. Ciupește de colo o idee, mai bagă un consilier alta și o parte din țară e fericită că președintele o bagă în seamă. Seara, prompterul dă sarcini Guvernului, iar lumea crede că e președintele. N-a ales nimeni un prompter la prezidențiale. Și atunci, cum de conduce el o țară? Cred că nici Iohannis n-ar ști să răspundă.

Tripticul de Puccini – operă în concert la Opera Națională București (14 decembrie 2018)

Se împlineau exact 100 de ani de la premiera absolută a Tripticului de Puccini pe 14 decembrie 2018, când pe scena Operei Naționale București a avut loc spectacolul de operă în concert dirijat de maestrul Tiberiu Soare.

Tripticul de Puccini – operă în concert la Opera Națională București

de Alice Năstase Buciuta

Se împlineau exact 100 de ani de la premiera absolută a Tripticului de Puccini pe 14 decembrie 2018, când pe scena Operei Naționale București a avut loc spectacolul de operă în concert dirijat de maestrul Tiberiu Soare.Fotografii de Paul Buciuta

Pe 14 decembrie 1918, compozitorul Giacomo Puccini prezentase publicului de la Metropolitan opera sa Tripticul, realizată după modelul trilogiei cu prolog de Wagner: trei opere într-un act, cu subiecte complet diferite, jucate într-o singură reprezentație. În anul centenarului românesc, când numărul 100 și-a recâștigat sacralitatea, mi s-a părut admirabilă ideea de a crea o punte peste timp și peste lumi și de a aduce Tripticul, în mod aniversar, și la București.

Deși inițial am regretat că e doar operă în concert, și nu operă spectacol, lipsa de butaforie și emoția condensată numai în cânt, nu și în actorie, m-au făcut să-mi revărs toată atenția și toată iubirea asupra muzicii, puse în valoare cu mare finețe de dirijorul Tiberiu Soare. Poate că și de aceea am trăit spectacolul cu atâta intensitate sau poate că, pur și simplu, a fost un spectacol de seri și scene mari, vizitat de inspirația divină a marilor întâlniri dintre artiști și public. (L-am întrebat, nu demult, într-un interviu pentru revista Casei Artelor Dinu Lipatti pe dirijorul Tiberiu Soare dacă iese întotdeauna acea conectare cu marea inspirație a universului și răspunsul său a fost sincer: “Nu iese întotdeauna, dar, când se întâmplă să iasă, este extraordinar, se deschid cerurile! Pentru momentele acelea speciale merită tot, tot efortul pe care l-ai investit, și de unul singur, studiind partitura, dar și zecile de ore petrecute în fața orchestrei, încercând să-i transmiți lucrurile pe care le-ai înțeles din partitură. Toate se compensează cu vârf și îndesat într-o seară din aceasta, aleasă!“)

Cea dintâi parte, “Il Tabarro”- Mantaua, a fost absolut desăvârșită. Echipa de soliști s-a închegat dumnezeiește, invitații din străinătate, Ljubica Vraneș – atât de profundă și de frumoasă!-  și apoi Mikheil Sheshaberidze au fost minunați, iar soliștii Operei din București, Bianca Mărgean și Adrian Mărcan au electrizat, pur și simplu, sufletele celor din jur, oferind o interpretare magnifică și o rescriere, fără gesturi, a unei povești de iubire sfâșietoare. La final de “Il Tabarro” s-a apaudat îndelung, iar artiștii au fost chemați de mai multe ori la rampă.

“Suor Angelica” a avut și momente care ne-au făcut să recoborâm cu picioarele pe pământ – dar am remarcat vocea nespus de frumoasă a sopranei Mădălina Barbu și, desigur, conducerea muzicală impecabilă și corul condus de Daniel Jinga, care a sunat excepțional, iar “Gianni Schicchi” l-a adus în rolul personajului central pe Vicențiu Țăranu în formă artistică excepțională, cu umor nebun și precizie tehnică, alături de Cristina Maria Oltean care, după interpretarea “hit-ului” de operă, “O, mio babbino caro”, a întrerupt curgerea concertului cu un val de aplauze și ovații.

A fost o seară de sărbătoare, o seară cu multe debuturi și multe consacrări, un moment demn să stea sub semnul numărului 100 al acestui an românesc, adus și la Opera Națională București în cele mai diverse și inspirate moduri.

Prezentarea ONB: Prima dintre operele “Tripticului” este “Il Tabarro”, pe un libret scris de către Giuseppe Adami, după piesa dramaturgului Didier Gold, subiectul tratează o dramă sumbră, desprinsă din viaţa tristă a muncitorilor şi hamalilor de pe cheiurile Senei. Cea de a doua operă, “Suor Angelica”, pe un libret scris de Giovacchino Forzano, după o povestire florentină de la sfârşitul secolului al XVII-lea, dezvoltă ideea morţii tragice şi a sacrificiului uman suprem. Ultima parte a “Tripticului” o reprezintă opera comică “Gianni Schicchi”, pe un libret de acelaşi Giovachino Forzano, inspirat de un cântec din “Infernul” lui Dante Alighieri. Acţiunea se desfăşoară în Florenţa anului 1299, personajul principal fiind Gianni Schicchi, care a fost aruncat în Infern din cauza isprăvilor sale. Pe scenă se desfăşoară momente pline de umor pe o muzică dinamică.

Jurnal de Vodevil Politic 23-PSD, opoziție simbolică

Joaca social-democraților de-a politica merge mai departe. Continuă în același ritm și același registru de opoziție de formă. Poate că ei susțin contrariul, poate chiar își pregătesc discursuri împodobite ca un pom de Crăciun, prin care să demonstreze contrariul. Este vorba, însă, de percepția electoratului. Nimeni nu se încumetă să comande un sondaj de opinie lămuritor. În partid circulă numai sondaje care să arate cine e cel mai bine cotat. E o prostie! Repet, e o prostie! O spun fără rețineri, pentru că cel care ar putea fi cel mai bine cotat nici măcar nu este pomenit. Nu poate apărea acolo, să dea peste cap jocurile de culise.

Formularea corectă nu este „cel mai bine cotat”. Dacă ar fi onești și demni, comanditarii sondajelor interne ar cere să se răspundă la întrebarea „Cine, dintre noi, credeți că ar putea duce mai departe șmecheria cu care prostim electoratul?” Sau „ Care credeți că este persoana potrivită pentru a închide gura baronilor noștri, dându-le tainul?”

Pariu pe două răspunsuri

Cel mai relevant sondaj de opinie adresat electoratului ar trebui să conțină o singură întrebare: „Din ce cauză credeți că ne lăsăm încălecați de Ciolacu și, pe ascuns, facem jocul Puterii?” Cred că răspunsurile s-ar întinde pe o plajă enormă și i-ar pune rău pe gânduri pe social-democrați. 80 la sută dintre greii partidului s-ar regăsi în răspunsurile unui electorat departe de a fi prost. Niciunul, însă, nu o va recunoaște. Omul spune ce simte sau bănuiește, nefiind departe de adevăr.Cât de fals ar putea fi un răspuns de genul „Pentru că v-ați făcut din politică o meserie și, dacă intrați în clenciuri cu Ciolacu, riscați să vi se retragă sprijinul politic și vă este greu să vă întoarceți la strung”? Sau „Pentru că aveți împrumuturi mari la bănci pe care le plătiți îndeobște de veniturile de deputat sau senator și, dacă vă pierdeți locul, vă paște sărăcia” Sau „Pentru că v-ați pierde avantajele de a vă fi făcut din politică un scut în spatele căruia trăiți liniștiți”Pariez, însă, că două răspunsuri nu le veți găsi: „Pentru că respectați disciplina de partid” și „Pentru că țara n-are nevoie de deranjuri acum”

Devorarea liderului

Situația din PSD nu este singulară. Se regăsește și la alte partide. Baronii pun mână de la mână și pregătesc revolta și răsturnarea liderului. Cea de la social-democrați are însă o particularitate. Nimeni nu are atât talent de a-și devora conducătorii pe cât are PSD. Liderul e bun numai cât timp dă fiecăruia tainul. Nu cred povestea că Moldova social-democrată e nemulțumită din motivele invocate, că Marcel Ciolacu e moale și nu are curaj să facă o opoziție adevărată. Și nici că o scaldă mereu cu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, pricină din care trebuie schimbat. Or fi și astea, dar Ciolacu a avut tot timpul o atitudine unsuroasă, de ce abia acum se gândesc la schimbarea lui baronii moldoveni? Sigur în spate nu sunt și interese revanșarde, interese prin care niște oameni trebuie să ajungă și mai sus, să controleze mai mult? Este o opoziție prost mascată, prin care niște unii, nu dau nume, vor să arate cum știu ei să se împotrivească liderului, ca mai apoi să se opună și Guvernului. Să-l dai jos pe Ciolacu, aducându-l pe Grindeanu, s-o fi numind opoziție? De când? Și apoi Grindeanu să inițieze suspendarea lui Iohannis? Niciodată.

Două. Și degeaba

Social-democrații fac opoziție mai mult în interior, de parcă asta așteaptă electoratul de la ei. În ceea ce privește opoziția împotriva Puterii lucrurile sunt mai degrabă comice. Se pregătesc pentru două moțiuni simple. Una împotriva ministrului Vela și încă una împotriva ministresei Anisie. Sunt moțiuni fără efect, pentru că niciunul nu va pleca din Guvern. O decizie în acest sens o poate lua doar Ludovic Orban. Iar Ludovic Orban va spune nu, sunt buni la posturile lor. Sunt două moțiuni care mai mult risipesc forțele, pentru că obiectivul principal este altul, retragera sprijinului politic acordat acestuia. Lumea poate că va aprecia poziția PSD, dar se va lăsa furată de noua imagine, că social-democrații chiar se luptă cu Puterea. Câte moțiuni a încasat Vasile Cîțu? L-a demontat vreuna? Nu contest că ar fi rău ca Guvernul să primească și acest avertisment. Însă, atât timp cât va sta liniștit la Palatul Victoria, sfindând în continuare, opoziția PSD este doar simbolică.