Jurnal de Vodevil Politic 25-Iohannis stă într-o rână și la filmări

Unui copil, de ziua lui, îi faci cadouri și surprize. Îi dai dulciuri, mașinuțe sau păpuși, îl alinți și îi faci toate poftele. Dintre toate acestea, Iohannis nu a făcut nimic. Nu i-a dus pe copiii României la teatru sau în parc, nu i-a răsfățat cu înghețată și nici părinților nu le-a promis că o vor duce mai bine. A transmis un mesaj sec, fals, la care putea să renunțe.

Klaus Iohannis a făcut doar un nou exercițiu de imagine. Consilierii or fi vrut să-i îndulcească apariția, dar nu le-a ieșit. L-au vârât într-un peisaj primăvăratic, cu multă verdeață, dar au uitat elemente esențiale, care să dea ideea de veridicitate.

„La mulți ani!” fără efect

Câteva secunde ai impresia că președintele este chiar acolo, printre copaci. Însă, la o privire mai atentă, constați că nu se mișcă nicio frunză, deși afară sufla binișor vântul. Butaforie cu Iohannis. Cel mai tare l-a dat de gol sunetul, cu reverberația specifică unui studio. Este  o înregistrare cu nimic diferită de altele. La ora când s-a difuzat, sigur era pe drum de la Sibiu spre București. Ceea ce o fi crezut că poate fi o reușită, s-a transformat într-o scenă penibilă.

Exact ca în filmul lui Mircea Drăgan, cu bătălia de la Vaslui, unde doi oșteni morți stăteau de vorbă, culcați fiind într-o rână. Imagine unică. Nu este de ajuns că Iohannis conduce țara într-o rână, nici când are de transmis ceva nu stă altfel. Mesajul, citit tot de pe prompter. Îl trădează privirea fixă și imobilitatea capului, de frică să nu-i scape vreun rând. Este tot un fel de a sta într-o rână. Nu le-a transmis nimic copiilor, de ziua lor. Decât că ar vrea să și-i facă aliați la spălatul pe mâini, în lupta împotriva coronavirusului. De altfel, purtatul măștii și spălatul pe mâini par a fi singurele cuvinte pe care Iohannis le poate rosti pe dinafară, fără să mai tragă cu coada ochiului la sufleor.

De Ziua Internațională a Copiilor nu a prins niciun moment în care să vorbească despre dublarea alocațiilor acestora. Nu a găsit nicio alinare pentru cei 200.000 de copii ai României, care se culcă flămânzi aproape seară de seară. La mulți ani cu multe bucurii, le-a urat el. Care bucurii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: