Jurnal de Vodevil Politic 16-Ciolacu dă jos Guvernul. Doar două ore

Ambițiosul Marcel Ciolacu nu renunță. Vrea să dea jos Guvernul Orban. Nu se înțelege prea bine din ce cauză. Chiar și dacă asculți de câteva ori înregistrarea cu el când se ambalează pe temă, tot nu pricepi mare lucru. Oricum, bine c-o face. Măcar două ore, să mai respire și liberalii un pic.

Numai că dărâmarea lui Orban nu-i așa de ușoară, trebuie bine gândită. Și nu acum se va face, mai vedem când, sunt tot soiul de factori care concură la asta, ne lasă Marcel Ciolacu să înțelegem.

Nu-l țin genunchii

„Lucrăm la un proiect politic şi la un proiect legislativ economic, împreună şi cu alţi parteneri politici de la alte formaţiuni şi când vom avea creionat acest proiect şi această variantă economică pentru români, vom veni cu o moţiune de cenzură, sub nicio formă în această perioadă de stări de urgenţă sau stare de alertă”. Se înțelege că la volumul mare de muncă necesitat nu se rezolvă pe loc treburile. Sunt totuși două proiecte de creionat. Apoi trebuie să le dai culoare. Poate și o umbră discretă, să nu zică lumea că plutesc în aer. Pune și copăcei pe alee?  Te pomenești că o fi mai greu decât proiectul unei cabane din lemn. Președintele interimar al social-democraților a constatat că Guvernul Orban, prin modul în care exercită conducerea țării, ne va duce la un dezastru garantat. Curios, abia acum și-a dat seama? Și nu e doar atât, căci dacă lucrurile vor continua așa nu vom avea prea curând șanse de redresare. Pentru chestia asta și pentru alte câteva asemănătoare, Ciolacu îi cere demisia lui Ludovic Orban. Păi asta vrea și premierul, să îi se ceară demisia până se plictisește electoratul, că nu se supără. Oricum, rămâne un gest frumos din partea liderului social-democrat, mai ales că se petrece când nu se poate demite guvernul, că e stare de urgență, de alertă, de teamă că se supără Iohannis, de lehamite și mai ce o fi. Probabil prin august sau septembrie, speră Ciolacu să se rezolve. E perfect. Numai bine cât să mai câștige și el ceva timp cu șefia partidului și să mai vorbească la televizor depre marea forță politică a PSD. Pe Orban, însă, îl va da jos. Dar nu mai mult de două ore, că nu îl țin genunchii la mai mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: