Napoleon Bonaparte. Cum a ajuns din simplu caporal un lider marcant al secolului XIX

Pe 5 Mai s-au împlinit 199 de ani de la moartea împăratului francez Napoleon Bonaparte, cel care a influenţat puternic politica europeana de la începutul secolului XIX. Bonaparte a murit în exil, pe Insula Sfânta Elena, după ce a fost silit să abdice.

Condiţiile în care a murit marele lider francez, la vârsta de 51 de ani, sunt şi acum neclare. Există două teorii populare în această privinţă. Una dintre ele explică moartea lui Bonapare ca fiind posibilă în urma otrăvirii cu arsenic. Cealalta pune decesul lui pe seama unui cancer la stomac.Nici un alt om, cu excepţia, poate, a lui Alexandru Macedon, nu şi-a influentat atât de decisiv epoca precum a făcut-o Napoleon Bonaparte. Viata lui este aceea a unui om excepţional dotat, care a ştiut să fructifice la maximum toate oportunităţile oferite de istorie. Fără Revoluţia din 1789, micul caporal nu ar fi reuşit să depăşească, probabil, gradul de colonel, sfârşindu-şi cariera în cine ştie ce burg prăfuit din Normandia sau Gasconia, în calitate de comandant de garnizoană.Ceea ce-l individualizează pe Napoleon nu este doar geniul militar, care-l plasează în galeria marilor comandanţi de oşti, ci şi o rară şi fericită combinaţie între o putere de muncă ieşită din comun, o memorie fantastică şi o inteligenţă neobişnuită.

Dormea trei ore pe noapte, fiind capabil ca, în toiul celei mai aprige bătălii, să aţipească vreme de 10 minute, pentru ca mai apoi, refăcut complet, să ia deciziile cele mai potrivite.

Napoleon nu a fost doar un genial comandant militar, ci şi un om de stat care a pus temeliile noii Franţe. El a redat ţării încrederea în sine, prestigiul şi forţa de care aceasta fusese atât de lipsită în ultimii ani ai Vechiului Regim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: