Jurnal de Vodevil Politic 6- Autonomia Ținutului Secuiesc nu este o noutate. Maghiarii o cer și noaptea, în somn

Autonomia Ținutului Secuiesc nu este o noutate. Maghiarii o cer și noaptea, în somn, o cer an de an. Știu și ei ce prevede Constituția, nu-i credeți niște naivi. Că nu există sesiune parlamentară în care să nu forțeze nota este o altă poveste. Dacă încearcă, au o șansă. Dacă nu, nici pe aia nu o mai au.

Propunerea legislativă a UDMR fusese adoptată tacit de Camera Deputaților, termenul de soluționare fiind depășit. Este greu de crezut că Senatul, ca for decizional, ar fi votat „pentru”. O fi UDMR simpatic și toți îi cântă în strună când au nevoie de votul lor, dar cerințele și intențiilor maghiarilor depășeau orice limite.

Nici măcar maghiarii

Harghita, Covasna și Mureș, conform proiectului propus de subordonații lui Kelemen Hunor, urmau să se constituie în Ținutul Secuiesc. Conform jurisdicției, urmau să îi fie recunoscute teritoriul, guvernul, capitala, armata proprie și orice altă formă de organizare statală. Un stat în stat, altfel spus. În mod evident, unul care să se desprindă de România deși funcționa în interiorul ei. Un stat care ar fi ascultat de Ungaria, căci cu țara noastră nu ar mai fi avut relații de subordonare. Poate doar de colaborare, dacă ar fi avut maghiarii chef. PSD nu a fost luat pe nepregătite de situația nou creată, după cum ar vrea unii să se înțeleagă. S-a bazat pe faptul că votul final fiind la Senat, unde oricum dețin majoritatea, pot respinge proiectul cu lejeritate. Mai ales că niciun senator normal la cap nu ar fi votat favorabil, exceptând UDMR, în cel mai rău caz. Iată însă că maghiarii nu au votat.

Rolul lui Iohannis

Călin Popescu-Tăriceanu îi cere demisia lui Iohannis

Surprinzătoare este însă tărăgănarea Guvernului Orban. Timp de două luni nu a trimis niciun punct de vedere, iar termenul de adoptare tacită deja trecuse. La situația tensionată a contribuit și faptul că Parlamentul nu s-a putut întruni din cauza faptului că tot ei, liberalii, au venit infectați și activitatea s-a blocat. Așa că Iohannis s-a trezit cu mingea ridicată la fileu și a atacat. De vină este PSD care, prin Ciolacu, ar avea înțelegeri secrete cu Viktor Orban, premierul Ungariei, pentru a-i preda Ardealul. Și că de aia ar fi vrut alegeri anticipate, pentru a scăpa de acest partid toxic, care vinde țara. O mai mare minciună nici că există. Sigur că lui Iohannis i se poate răspunde și în alți termeni, mai bărbătești și mai tranșanți, dar e dificil să-i explici înțelesul juridic al folclorului românesc. Președintele nu este la prima mojicie de genul ăsta. Și pe Liviu Dragnea l-a acuzat de înțelegeri secrete și afaceri cu israelienii, provocând un scandal diplomatic. Singura cale de rezolvare a tuturor acestor neplăceri ar fi suspendarea. Ciolacu, ce mai aștepți? De câte ori trebuie să se mai întâmple pentru a înțelege care este rolul lui Iohannis? Și poate ți-l înțelegi și tu pe al tău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: