Jurnal de Vodevil Politic 4- Iohannis și-a rupt gleznele în fenta patriotismului

Declarația războinică a președintelui, că în timp ce el și guvernul  luptă împotriva epidemiei și se zbat pentru viața și sănătatea românilor, PSD face înțelegeri secrete cu Viktor Orban pentru cedarea Ardealului, a provocat un uragan în toate mediile. Dacă nu s-ar fi grăbit să șuteze și și-ar fi privit propriile vulnerabilități, poate că imaginea lui Iohannis de astăzi ar fi fost alta. O fi vrut – a câta oară? – să pozeze în patriotul care-și dă sângele pentru țară, dar a căzut lamentabil în fața unei porți goale lovind pământul, nicidecum mingea. 

Doar două ipoteze se pot lua în calcul în situația dată. Ori ideea i-a fost indusă de un consilier care, conștient sau nu, îl vrea dus de la Cotroceni, ori este propria lui inițiativă și atunci va trebui să demisioneze. Un cetățean care gândește atât de găunos nu are ce căuta pe fotoliul de președinte.

Atac la PSD

Afirmația lui oficială, transmisă în direct de posturile de televiziune, a stârnit un val de nemulțumiri la Budapesta. Ministrul de Externe Peter Szijjarto nu a pierdut prilejul de a expune punctul de vedere al Ungariei, atrăgând atenția că Iohannis „a făcut o declarație necivilizată și propice pentru incitare la ură”. Degeaba au replicat românii, laptele dăduse în fiert. S-a găsit și o asociație care să-l reclame la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, tot pentru incitare la ură. Nu trebuie însă să vă așteptați la rezultate spectaculoase, căci președintele nu va păți nimic. Ca întotdeauna, s-au găsit destui analiști și comentatori care să-i aprecieze declarația. Unii au mers chiar mai departe, avansând ideea că declarația este un răspuns la tendințele dictatoriale ale lui Viktor Orban. Un fel de replică a Uniunii Europene care, vrând să-i mai taie elanul, l-a trimis pe Iohannis la înaintare. E doar o speculație, căci momentul nu era previzibil și nu făcea parte din niciun plan discutat în vreun cerc restrâns. Dintre toți părerologii, însă, câți au sesizat că atacul nu are legătură cu Ungaria sau cu UDMR, ci doar cu PSD, împotriva căruia era îndreptat?

Minte mai rău decât „Scânteia”

Klaus Iohannis știa foarte bine că propunerea legislativă privind Ținutul Secuiesc fusese adoptată tacit de Camera Deputaților. Nu cu intenție directă, ci pentru că din lipsă de timp, din prostie, din neglijență sau bazându-se pe respingerea ei la Senat, parlamentarii au lăsat-o pe plan secund. Dar, pe de altă parte, președintele mai știa și că nu va fi niciodată votată favorabil. De altfel, de la toate comisiile prin care a trecut, propunerea a adunat numai avize negative. Și pe asta o știa Klaus Iohannis, dar a prins momentul de câteva ore pentru a ataca. La ora 10 se anunțase convocarea Senatului pentru ora 14, cu un singur subiect de discutat, respectiv autonomia Ținutului Secuiesc. Cu o oră sau două înainte, profitând de faptul că încă nu începuseră discuțiile și votul, patriotul vopsit intră la rupere, mințind din răsputeri. PSD vinde țara, PSD dă Ardealul ungurilor, Ciolacu are înțelegeri secrete cu Viktor Orban! Iar el, cât timp va fi președinte, nu va permite asta! Este inacceptabil ce face PSD, de aia și voia el alegeri anticipate, ca să scape România de partidul ăsta toxic. Brrrr!

Crede că i-a pus cu botul pe labe

Pe undeva, atacul a prins. Pe un teren unde nu se hotărâse nimic putea să mintă cât voia. Asta îi dădea prilejul de a-i relansa pe liberali, prăbușiți după merit în ultimele două luni de guvernare. Rezulta că doar PNL e partidul care se gândește la țară. Și – CEL MAI IMPORTANT! – mai rezulta că, fără el și intervenția lui, PSD ar fi rupt țara dând Ardealul ungurilor. Exact cât să-i ofere prilejul de a mai minți încă o dată, în conjuncturi programate și atent studiate, că de frica lui PSD a respins propunerea în Senat. Că el a fost cel care i-a pus cu botul pe labe, carevasăzică! Iohannis o fi mizat pe sensibilizarea laturii patriotice a românilor. Proastă socoteală, căci lumea îi cunoaște nivelul iubirii și știe câte parale îi fac vorbele. Pe Dragnea îl acuza de naționalism când cârtea împotriva UE. Acum, pică în propria-i capcană, căci patriotismul scos la înaintare este un naționalism ieftin și fără temei. A driblat cu patriotismul până la poartă și și-a rupt gleznele într-o fentă proastă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: