Dumnezeu si vocalitatea in muzica sacra


Prin acest studiu despre vocalitate in muzica sacra încercãm sã relevam fenomenologic
trãsaturile esentiale ale unui tip de sonoritate vocala, în cadrul unei traditii precis determinate în
istoria cântului, ilustrându-le prin momente apartinind diferitelor perioade de referintã din istoria
muzicii universale. Faptul cã ne focalizãm asupra unui anumit gen de muzicã, cea sacra sau
religioasa, ne ofera posibilitatea sã pãtrundem în interiorul acesteia si sã descoperim ca suntem pusi
în fata unor structuri de geologie spiritualã verticala, în comuniune directa cu Dumnezeu, Creatorul.
Una dintre chemarile generatiei noastre pare sã fie tocmai aducerea la luminã cu mijloace
empiro-critice, a acestui mundus subterraneus din istoria universalã a muzicii, acest univers
fascinant, care a fost deseori constient disimulat, stiut fiind faptul cã perioada Cortinei de Fier n-a
fãcut altceva decât sã conserve picãturi înghetate sau amortite ale mostenirii noastre spirituale, în
interiorul nostru în care mocnea adevãrul despre Dumnezeu si despre muzica creata de oamenii
inspirati de EL. A venit vremea când putem exprima imaginea interioarã a muzicii, revelatia produsa in momentul abordãrii ei, contopirea noastrã cu însãsi Creatia si Creatorul ei.
Omul modern nazuieste spre o analiza nu numai psihologica, dar si morfologica a tuturor
elementelor constitutive ale acelor componente apartinind discursului muzical al acestui gen, muzica
sacra, cãci la ea facem referinta, incercind sa-i perceapem esenta în si din ceea ce numim estetica,
teoria frumosului interpretãrii muzicii sacre. Dar, cine cautã eliberarea în sfera esteticului fara a
cunoaste structurile constitutive ale discursului muzical apartinind acestui gen, se expune unor mari
primejduiri. Din punct de vedere spiritual, omul modern ce abordeaza acest gen vocal se adapteaza
„modei” de interpretare, fãrã sã-si conceapã idealul interpretativ prin cercetare. Specificãm, rolul
cercetãrii nu este nici sã mistifice, nici sã dezamãgeascã, ci sã ofere un fir al Ariadnei macar spre o
iesire, spre o modalitate personalã în interpretare.

Cãci acesta cred cã este rolul nostru, sa pornim într-o aventurã muzicalã, sã
întâlnim si sã descifrãm semne secrete ale unui discurs muzical necitite pânã la noi, asigurându-le
acestora, prin adãugarea propriei inteligente, rãsfringeri ale unor gesturi originare macar cu
valoare documentara. Se nasc astfel posibilitati infinite de interpretare, lanturi asociative de
imagini, metafore, parabole, simboluri, care surprind spiritul si-l desfata sonor.
Voi milita mereu pentru descoperirea interiorului în arta transpunerii muzicii interpretate,
îndepartindu-ne, pentru totdeauna de „comun” si cãutând „neobisnuitul”. Trebuie însã sã ne ferim
de exagerari, de lipsa de mãsurã în practicarea afectului si a subiectivismului. Cu ajutorul ratiunii, a stiintei descifrãrii partiturii, aceste douã
elemente se contopesc, iar din fluxul incandescent al simtirii si al viziunii proprii se creeazã un tot
nou.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: