Frica si Propagandistii ei

„-Ne este frică”, spun cadrele medicale de la Arad.
-De ce s-au făcut medici , dacă le este frică? Întrebare de ziarist mitocan, nu de rabin.
Nu toți sunt curajoși ca CTP sau ca Moise Guran, eroi de microfon și de pix. Ultimul, după ce a tropăit prin urechile celor tineri, s-a avîntat în politică pe post de mare guru și s-a umplut de sînge.

Frica face parte dintre trăirile primare ale omului. Fiecare încearcă să și-o înfrîngă în diverse feluri și momente. Unii pot, alții nu. Mi se pare necivilizat să te urci cu picioarele pe cel care este paralizat de frică. Fie că tremură, fie că și-o maschează cu abilitate. Ajunge sentimentul de neputință care îl copleșește și pe care nu-l va putea uita vreodată.
Gălăgia aceasta despre curaj are ceva de famfaron hidos. De obicei, circoteca despre curaj și frică este provocată de cei mai puțin curajoși. Și de cei cu găuri mari la caracter. N-ar rezista nici măcar într-o cursă de brancardier.
Nu cred că disprețul lor față de cei cuprinși de frică aduce un strop de curaj la comportamentul celorlalți. Poluează doar atmosfera psihică și morală a societății. Toată tentativa unora de a impune în comportamentul public reguli de tragedie greacă mi se pare și inutilă și penibilă. Merge la cursurile despre Iliada și despre Odiseea sau la lecțiile de dirigenție, unde se descriu modelele morale. În aceste momente, unii tremură de frică și au nevoie de încredere, de încurajare, de respect pentru ceea ce fac, și chiar de prețuire. De puțină omenie și de înțelegere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: