SF Politic 80-Mafia din industria farmaceutică trăiește bine mersi

Corifeii din industria farmaceutică o duc bine mersi. Printre epavele omenirii, prin toate țările, se zăresc structurile narative ale unor viruși dezactivaţi care plutesc în derivă şi care vor fi aspirate de câte un laborant sau de câte o companie farmaceutică care încă mai dă semne de viaţă compunând epidemii fără noimă.

Celulele de dincolo de orizontul nostru vizibil îşi iau tot timpul măsuri de precauţie şi verifică proximitatea noastră informaţională vrând să ştie dacă presiunea valurilor magice nu ne produce o orizontalizare periculoasă pentru misiunea lor. Stările noastre interogative disipează în plinătatea omogenităţii eliberându-ne de subversiv. Jocul e deschis, superbia manipulării politic-farmaceutice. Celulele de dincolo de orizontul nostru vizibil se relaxează şi promit un apropiat contact vizual. Ele acceptă că mesajele schimbate între noi pe rețelele de socializare de-a lungul acestei experienţe au fost marcate de confuzie şi de contradictoriu.

Echilibrăm luminile lucrând asupra vitezelor lor şi urmăm cursul indicat. Întâlnirea cu miraculosul tot ar trebui să aibă loc în maximum trei secunde, suficient timp pentru a intui strategiile valurilor magice şi pentru a pregăti procedurile de convergenţă. Totalitatea construită de noi în iureşul războaielor semantice îşi păstrează consistenţa deşi e lipsită de instrucţiuni, spun pe un ton ritos corifeii din industria farmaceutică. Aparenţa ei e atât de perfectă încât ne lăsăm înşelaţi fiind tentaţi de plăcerea experimentului.

Noi suntem experimentul, strigă Bebe de la Sculerie, a găsit el nu știu ce dezvăluiri pe Google, a vorbit cu un prieten de-al lui din Taiwan, din China, din Japonia, parcă, sau din America, peste tot e la fel, Bebe de la Arsenal zice și el nu știu ce, stăm așa, în Piața Chibrit, ai nimănui, suntem ai nimănui, părăsiți în fața valurilor capitalismului ticălos care ne dă peste cap, mafia din industria farmaceutică mondială a pus ochii pe noi, suntem cobai, nene, zice Filofteia izbucnind în plâns, ăștia fac experiențe cu noi, madam Calomfirescu plânge și ea, se aude că se schimba Axa Pământului, lasă frate să se schimbe, hai să tragem o dușcă, stăm așa, ciotcă în Piața Chibrit și râdem de una de alta, facem haz de necaz, unde e Decebal, săracul, să ne vadă ce-am ajuns, să vine el de dincolo de universul vizibil și să ne ridice la luptă pentru o viață mai bună și mai dreaptă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: