SF Politic 65-Rusia se muta,in Oceanul Pacific

Rusia negociază cu extratereștrii. Pe ascuns. Vrea să se mute în Oceanul Pacific, să-i fie mai cald, să nu o cuprindă glaciațiunea.

Cometa Blao şi-a întârziat apariţia, profesorul Goal din Balta Albă, ne explică pe îndelete mecanismul ei, ne făcu neştiutori şi ne afurisi, apoi plecă să îl întrebe pe Trop dacă stelele pe care tot umbla să le vândă erau adevărate. În tot acest timp, Tatuum, călătorul stelar, dormi, Fama, femeia fără trup, îl veghe şi într-un târziu ne anunţă trezirea lui, nu ne-a mai interesat atunci cometa Blao şi subit Polips , omul sandwich şi Trop, vânzătorul de stele, dispărură ca mai apoi să aflăm că, de fapt, ei făceau parte din visele lui Tatuum, ascultându-i povestea ne-a cuprins din nou tristeţea, anotimpurile se amestecară, călătorul stelar ne zâmbea şi ne povestea întâmplările de pe Lore, când cei de acolo, într-un exces de zel, se transformaseră în mici roiuri de planete care mai gravitează şi acum în jurul soarelui lor.

Tatuum râse şi cum râdea ne-a cuprins şi pe noi râsul, strada s-a risipit prin văzduh, soarele s-a închis şi îndrăzneţul Tatuum a adormit din nou visându-se mai departe, undeva pe ţărmul fierbinte al marii Lo.

Dar visul lui s-a risipit când Guvernul Orban a decis să desființeze Fondul Național de Pensii și când s-a auzit că va reînvia Imperiul Kazarilor la granița noastră de Est, rămasă liberă după ce Rusia s-a mutat în Oceanul Pacific. Vai de capul nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: