SF Politic 63-Picasso refuza sa-l picteze pe Orban

Orgasmul de unul singur e aiureală, egolatrie şi rătăcire, zice Picasso hoinărind pe străzile umede ale Barcelonei și refuzând total oferta guvernului Orban sosită prin Tunelul Timpului. Ici colo o părelnică Fernande. Un surâs angelic, Fernande. Un surâs de Avignon. Dar orgasmul e dat pentru a te bucura împreună cu celălalt, zice Picasso învârtind penelul măiastru părin aerul mocnind a revoluție. Nu fii egoistă, Fernande, dăruiește-te. Nu fi artificială, Fernande.

Iar voi nu mimaţi femei angelice. Nu vă păcăliţi singure căci înamorații ai artei mâncând pesponci și visând monstruos cotrobăiesc după imagini fascinante, hulpavi de dragoste și Miracol. Sărută-mă, Fernande, șoptește Picasso vălurind forme de femei angelice și nebunatice. Orgasmul e Miracol, zice Picasso cu febrilitate vălurindu-se în fel și chip. Pur şi simplu Miracol. Nu e competiţie. Nu e defulare. Nu e etalare. Nu e pierdere de vreme. Nu e spectacol politicianistic de doi lei. Orgasmul e aventura fiinţei, enigmatică, miraculoasă. Un brand care se păcăleşte în asemenea momente e un brand căznit. Picasso e brandul magic, fără îndoială. Îl simţi de la o poştă că nu e inspid. Are culoare. E brand după unii dar de fapt e o imagine angelică, plină de viaţă. Îl poţi trata ca pe un brand personal sub formă de cub, de ce nu? Îl poţi admira și să-l iei drept de model. Îl admiri pur şi simplu.

Până când descoperi că-i plin de magie. Un asemenea brand nu e ca un automat de Coca Cola sau ca o ședință a guvernului Orban sau ca o cuvântare ținută de Ion Iliescu. Un robo-brand care strepezecește clasicismul. Insensibil? Urât? Diform? Oh, nu! Trebuie să fie Eva! Eva e vis, e mângăiere nocturnă plină de înfiorare și tulburare. Orgasmul e enigma Minţii, plăcerea nebună a Corpului şi aventura Trupului, șoptește Picasso hoinărind pe cheiurile spuzite de soare. Miracolul Absolut al Fiinţei. Suprarealism. Jacqueline îi face semne vesele lui Picasso de pe pod. Ah, bărbații și femeile! În multe situaţii grele, bărbaţii se pierd cu firea, încep să plângă, se fac de cacao, oftează, strigă după ajutor. Femeile trec prin momentele dramatice ale vieţii într-un fel dumnezeiesc, pe tăcute, se mobilizează, găsesc ieşirea. Bărbaţii duc greul războaielor dar rănile le oblojesc surorile cu halaturile imaculate, stropite cu sînge de bărbat.

Guernica e Orgasmul? Bărbaţii rostuiesc politica dar în culise femeile sunt cele care configurează marile revoluţii. Bărbaţii fără femei n-ar putea exista, ar fi un nonsens. Femeile fără bărbaţi ar fi ca păsările cerului, fără de aripi. Nu sunt mai importanţi bărbaţii decât femeile aşa cum nici femeile nu sunt mai presus decât bărbaţii. Din conflictualitatea asta ancestrală, mirifică, tragică, îngerească, diavolească, fără de margini, maiestuoasă sau plină de noroi se înfiripă înaintarea fiinţei către Miracol. Jacqueline îl sărută ușor, suav, îngeresc pe Pablo Picasso în timp ce soarele cade dincolo de orizont vălurindu-l.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: