SF POLITIC 22-PNL îl acuză pe Moș Crăciun

După ce cometa ne-a străluminat pentru o fracțiune de secundă venind dinspre planeta Marte, PNL a găsit de cuviință să-l acuze în moc public pe chiar Moș Crăciun. Întâmplarea asta incredibilă a făcut înconjurul planetei și a găsit o mână de simpatizanți în Guadelupe, Costa Rica, Burundi și Nepal. Pe Facebook s-au găsit câțiva români de bine care au dat LIKE într-o veselie, exprimându-se în fel și chip, de nepublicat aici. Conducerea PNL a zis sus și tare că Moș Crăciun ar trebui să-și schimbe culoarea pentru că roșul e comunist și pesedist. Moș Crăciun, invitat la televiziune, n-a negat deloc, a zis chiar că-i place roșul foarte mult și că se va îmbrăca la fel de-acum încolo în toate secolele care vin. A mai zis ceva dar n-am prea înțeles pentru că pe strada noastră, prin Ferentari, tocmai treceau niște camionagii care se duceau la Cotroceni să facă un miting pentru nu știu ce autostradă sau, mă rog, în contra unor taxe auto restrictive și dictatoriale și neconstituționale. Maricica din Las Fierbinți și cu Pompiliu de la Komenduire și cu Bebe de la Sculerie au venit în Piața Chibrit cu un megafon să se certe, așa, de la distanță cu conducerea PNL. S-a auzit că vin și niște pesediști din Vaslui și din Iași dar nu e nimic sigur.

Palatul Cotroceni ar fi luat legătura pe ascuns cu Palatul Regal în această chestiune dar nu e nimic sigur. Interesant este că Jandarmeria nu și-a făcut apariția pe străzi și nici tunurile cu apă. S-ar fi zvonit că Holograf o să facă o cântare de zile mari ca să mai înmoaie inima poporanilor și să nu lase lumea să se întristeze într-un hal fără de hal din pricina derapajelor din lumea politică. La Parlament n-a fost nici o sesiune extraordinară și nici o ședință festivă și nici o moțiune de cenzură în contra peneliștilor acuzatori. Acuzatorii au ținut-o sus și tare, pe-a lor, nezdruncinați deși, se pare însuși Johannis ar fi încercat să-i tempereze. Moș Crăciun a răspuns tuturor acuzațiilor și asta ne-a plăcut foarte mult, l-am aplaudat cu toții și l-am sfătuit cu multă sinceritate să păstreze culoarea lui reprezentativă.

Galeria Rapidului ne-a venit în ajutor aducând cu ea, pe străzile aglomerate, steaguri roșii și albastre, așa cum stă bine unor suporteri înflăcărați. Câteva ONG-uri de stânga s-au îmbrâncit cu câteva ONG-uri de dreapta. Spionii ruși au susținut cauza lui Moș Crăciun iar spionii americani nu s-au lăsat mai prejos. Nu știu care bucureștean cumplit de patriot, a vărsat cerneală roșie de la fabrica din Chitila direct în Dâmbovița iar Firea a dat ordin Poliției Locale să vopsească toate becurile de pe bulevarde în culoarea roșie pe care ea o iubește foarte mult. În cele din urmă, un grup de actori români adevărați au dat în judecată PNL direct la Curtea Europeană.

La ora când vă transmit toate astea, conflictul nu s-a încheiat, ba, dimpotrivă, s-a amplificat. O mare parte din țările Europei au trecut de partea lui Moș Crăciun. În Orient e o tăcere suspectă. Cineva de la SRI m-a sunat pe firul scurt și m-a sfătuit să-mi văd de treabă, să nu se iște vreun conflict internațional tocmai acum de Sărbători. De Sărbători, noi, poporanii din Piața Chibrit vă urăm tuturor bucurie, sănătate și mult spor în toate! Să fiți iubiți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: