SF Politic 20-Un camion a luat foc în timp ce șoferul lui cânta Internaționala

În mod inexplicabil, un camion a luat foc în timp ce șoferul lui cânta Internaționala cu un soi de frenezie periculoasă. Camionul se îndrepta către Ghimbav. Ducea cu el câțiva pesediști care aveau un chef nebun să iasă la iarbă verde.

Nu s-au raportat morți sau răniți. Acum un ceas, pe aceeași șosea, un camion, care transporta peneliști către Ghimbav, a luat foc în timp ce șoferul cânta o melodie de jazz vestită în New Orleans prin 1920. Nu s-au raportat morți sau răniți. Asta e bine, gândi Mahala Bomahala, o frumoasă venusiană care tocmai scana zona cu ocheanul ei de argint, ițită binișor dintr-un crater lunar. În ce sens e bine, a întrebat-o copilotul ei căruia îi plăcea la nebunie Internaționala cântată de pământeni.

E bine când totul se termină cu bine. Adică ce vrei să spui? Păi vreau să spun că ideologia e o prosteală. Și e bine când nu mai mor oameni din cauza ei. Și cum stăteau așa în buza craterului, de undeva, din Cosmos, a venit o rachetă mortală care i-a făcut praf și pulbere. Bineînțeles că pe planeta Pământ nici nu s-a auzit zgomotul exploziei. Păi pe Lună se aude așa ceva, veți întreba? Sigur că se aude. Întregul Univers e altfel construit numai că noi am învățat la școală tot felul de gulgute. Adică ce vrei să spui? Vreau să spun că 1989 n-a fost nici lovitură de stat, nici revoluție. Vreau să spun că Pământul e gol pe dinăuntru. Vreau să spun că Dăncilă e de pe planeta Venus. Vreau să spun că Troțky trăiește bine mersi.

Vreau să spun că Adrian Năstase a fost vălurit de profesioniștii A.S.A. în octombrie 1989. Vreau să spun că Firea are pică pe firma VESTA. Vreau să spun că Virgil Măgureanu a fost vălurit de profesioniștii A.S.A. pe când era profesor la Ștefan Gheorghiu. Vreau să spun că Băse e la Anvers și dă cu subsemnatul. Vreau să spun mai multe dar, stai, uite că șoferul de pe camionul cu pesediști se trezește din somn, e bine, e cât se poate de bine, s-a liniștit, nu are răni, poate vorbi, o să ne spună acum cum de a luat camionul său foc exact în clipa în care o rachetă mortală, venită de nu se știe de unde din Cosmos, a spulberat-o pe frumoasa venusiană Mahala Bomahala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: