„Moştenitorii României muzicale“: la Sala Radio, Imagine Chopin, recital susţinut de pianista Sînziana Mircea şi invitatele ei

Una dintre cele mai îndrăgite pianiste române din tânăra generaţie, pianista Sînziana Mircea, susţine pe 14 noiembrie, la Sala Radio, recitalul Imagine Chopin: un concept inedit care împleteşte lucrări ale binecunoscutului compozitor polonez cu transcripţii pentru pian, chitară şi soprană realizate chiar de solistele concertului, precum şi proiecţii multimedia. Alături de Sînziana Mircea, pe scena Sălii Radio vor urca chitarista Raisa Mihai şi soprana Amalia Lazarciuc; cele trei tinere muziciene sunt profesoare la MuseArt Academy, asociaţia MuseArt fiind organizatoare a întregului proiect “Imagine Chopin” care a constat şi în alte patru recitaluri susţinute în luna octombrie la Londra, Bistriţa, Târgu-Mureş şi Sfântu Gheorghe. Recitalul Imagine Chopin de la Bucureşti, din 14 noiembrie, ora 19.00, Sala Radio, este organizat sub semnul proiectului “Moştenitorii României muzicale” împreună cu Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera, o confirmare pentru statura şi valoarea muzicienelor, dar şi pentru calitatea programului muzical, inedit în peisajul muzical românesc. Sînziana Mircea: „Imagine Chopin” este o invitaţie la imaginaţie, un concept care duce muzica lui Chopin dincolo de dimensiunea obişnuită pentru pian solo şi o aduce în zilele noastre prin ritmuri, asocieri şi efecte inovative. Călătoria începe cu unele dintre cele mai reprezentative piese din creaţia chopiniană, păşind pe urmele valsurilor, nocturnelor, baladelor sau polonezelor în forma originală.

Pianului i se alătură apoi o soprană şi o chitară. Acesta este momentul în care poarta imaginaţiei se deschide către un univers paralel. Preludiul în mi minor pentru pian solo răsună acum într-o formulă camerală inedită, prima noastră transcripţie fiind inspirată din celebra Vocaliză a lui Rahmaninov. Acest trio subliniază fragilitatea fiecărui instrument în parte şi dedică linia melodică vocii umane, cea care l-a inspirat pe Chopin în întreaga sa creaţie pianistică impregnată de elemente de bel-canto. În continuare, Chopin revine printr-o lucrare originală, însă de această dată, un lied: unul dintre „Cântecele poloneze”’ originale compuse de Chopin în limba sa natală, cântate foarte rar pe scenele de concert. Universul compozitorului polonez răsună mai apoi în ritmuri de fandango, prin Variaţiunile ce dau titlul turneului „Imagine Chopin” pe teme din Valsul op. 69 nr. 2, inspirate din creaţia lui Luigi Boccherini. „Revival” este ultima etapă din călătoria noastră pe urmele lui Chopin: Nocturna op. 48 nr. 1 începe printr-un ritm vibrant, cel al Boleroului de Ravel, fiind astfel o împletire între cele două stiluri. În ambele transcripţii realizate împreună cu Raisa Mihai am încercat să împletim timbrul metalic, dar şi efectele de percuţie specifice chitarei cu sonoritatea catifelată, dar puternică a pianului, toate răsunând sub magia muzicii lui Chopin. Aşa ni-l imaginam noi pe Chopin. Voi? Vă aşteptăm la concert! ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: