Concert-ALEXANDRU TOMESCU cântă cu Orchestra de Cameră Radio

Miercuri, 16 octombrie  (ora 19.00), Orchestra de Cameră Radio își va deschide noua stagiune la Sala Radio, cu doi artiști de marcă: dirijorul LADISLAU HORVATH – concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino, ansamblu recent aplaudat în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu” și violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care interpretează pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu.

Veți asculta la Sala Radio Idila lui Siegfried, creație a lui Wagner, dedicată soției sale, după nașterea fiului lorParte din muzica lucrării a fost ulterior inclusă de Wagner în celebra sa operă Siegfried, una dintre creațiile tetralogiei sale, Inelul Nibelungilor.

Îl veți aplauda pe Alexandru Tomescu interpretând Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră de Mendelssohn. În partea a doua a serii vă veți bucura de o altă creație a sa: Simfonia nr. 4 – Italiana. Palatele renascentiste ale Florenței, procesiunile religioase derulate la Roma, în perioada Săptămânii Patimilor, dar și Italia rurală cu dansuri populare pline de viață, au fost surprinse de celebrul compozitor german Felix Mendelssohn într-o călătorie în peninsulă.  populară simfonie

Muzician cu o bogată carieră internaţională, LADISLAU HORVATH colaborează de peste 25 de ani cu marele dirijor Zubin Mehta, în cadrul apreciatei orchestre italiene din Florența: Maggio Musicale Fiorentino. În anul 2006 a fost numit și dirijor principal și concert-maestru al Orchestrei “I SOLISTI FIORENTINI” (creată de cunoscutul dirijor italian Riccardo MUTI), cu care a susținut numeroase concerte.

Artist plurivalent, dirijor, solist, muzician de camera, concert-maestru și pedagog, LADISLAU HORVATH reprezintă a 5-a generație de muzicieni în familia sa. În calitate de concert-maestru a colaborat cu instituții de prestigiu, precum Accademia di Santa Cecilia – Roma, Teatro Massimo – Palermo, Teatro Carlo Felice – Genova, Orchestra Simfonica de Tenerife, Orchestra Simfonica di Barcelona e Catalunya, Orchestra “GULBENKIAN”- Lisabona ș.a. Ca muzician de cameră, a creat orchestra de cameră “MUSICI MUNDI” și  formația “CONSONANZA”, cu care a participat la festivaluri internaționale (Japonia, Grecia, Portugalia, Italia, Kenya).

ALEXANDRU TOMESCU este solist concertist al Orchestrelor Radio România, din anul 2002. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long  Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz,  în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. Alexandru TOMESCU a câștigat – în noiembrie 2018 – pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zec

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: