Festivalul Internațional George Enescu, ediția 2019, la final/ Summit-ul internațional al muzicii clasice din România

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu – “…le rendez-vous de la planète musicale” – s-a încheiat în acordurile Simfoniei nr.1, de Ceaikovski, cu viziunea copleșitoare a Orchestrei Regale Concertgebow din Amsterdam. Melomanii au petrecut aproape 200 de ore imersați în muzică interpretată la cel mai înalt nivel internațional. Ediția cu numărul XXIV a Festivalului a fost un maraton muzical cuceritor, care a adunat în jurul numelui lui George Enescu 2.500 de artiști de talie mondială, din peste 50 de țări, în 84 de concerte și a durat 23 de zile. Cea mai extinsă ediție de până acum s-a desfășurat în București, 10 orașe din țară și șase orașe din lume, captând atenția unui număr total estimat de 250.000 de iubitori ai muzicii, care s-au bucurat de atmosfera festivalului în sălile de concerte, în transmisiuni live, concerte alternative, evenimente inspirate de muzică în întreg orașul și în țară. “Festivalul din România se afirmă ca fiind unul din locurile de întâlnire a marii muzici europene în același mod ca Festivalurile de la Lucerna sau Salzburg.”

În premieră în cadrul acestei ediții, simultan cu manifestările din țară, la Berlin, Florența, Liège, Toronto, Montreal, Chișinău și Moscova s-au desfășurat concerte dedicate lui George Enescu și operelor lui, conturând astfel o ediție cu o dublă semnificație pentru termenul internațional – participare internațională și concerte internaționale.

La București, s-a cântat Enescu în aproape fiecare zi, 35 din lucrările compozitorului român rămânând în memoria publicului cu o viziune proaspătă și abordări memorabile, sub semnătura unora dintre cei mai buni artiști ai lumii. Melomanii vor păstra ca pe o bijuterie prețioasă sonoritatea de o frumusețe devastatoare a Simfoniei a III-a a lui Enescu, interpretată de Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, sub bagheta directorului muzical al festivalului, maestrul Vladimir Jurowski, alături de citirea în cheie italiană a Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta maestrului Fabio Luisi.

„Am încheiat o ediție bogată în spectacole memorabile, interpretări de referință, experiențe care oferă bucurii estetice iubitorilor de muzică și cresc apetitul pentru ascultarea muzicii clasice, a muzicii lui Enescu, pentru ascultătorii ocazionali. Am mai făcut un pas în recuperarea locului meritat de lucrările lui George Enescu în repertoriul internațional. Ne-am bucurat să regăsim frumusețea muzicii lui, în viziunea atâtor artiști excepționali, în România și în lume. Am valorificat direcția strategică propusă de directorul artistic, maestrul Vladimir Jurowski, punând accentul pe tendințele curente la nivel global, în spectacole cu lucrări rare sau premiere, montări de opere în concert și extinderea secțiunii de muzică contemporană”- spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional George Enescu.

În sălile de concert, au fost prezenți peste 120.000 de melomani, conform numărului de bilete scanate la accesul în sală, din acestea aproximativ 30% fiind abonamente.

85% din concerte au fost sold out, 60% dintre acestea chiar din ziua punerii în vânzare a biletelor individuale, în luna martie a acestui an. Peste 26.000 de iubitori ai muzicii clasice, (unici) au urmărit concertele online, live, pe site-ul Festivalului Enescu, 75% dintre aceștia fiind din România și 25% din afara țării.

Mai mult de 21.000 de iubitori ai muzicii clasice au urmărit transmisiunile directe , conform datelor de audiență generală ale canalului (21.148 de spectatori pe minut).

Iubitorii muzicii clasice au putut urmări transmisiunile live a opt dintre concertele din Festival la Televiziunea Națională, șase dintre acestea pe TVR 3 și două pe TV1 și TVR3, simultan, alături de știrile, agenda și emisiunile dedicate pe întreaga perioadă a festivalului, zilnic, la TVR3.

De asemenea, melomanii din toată țara au avut ocazia de a asculta zilnic cel puțin un concert transmis în direct de Radio România Cultural, co-producător al Festivalului, care a transmis în permanență de la sălile de spectacol și a oferit un conținut informațional bogat, documentat, alături de interviuri speciale și relatări.

La concertele desfășurate în țară, sub egida Festivalului, organizate de Filarmonicile locale și operatorii culturali, cu aportul artiștilor internaționali invitați, au participat alți aproximativ 5.500 de melomani.

Peste 20.000 de spectatori au participat, în total, la transmisiunile live din Piața Festivalului și la recitalurile celor 245 de tineri artiști de la liceele de muzică din București, Timișoara, Cluj și Sibiu. Un număr de aproximativ 100.000 de persoane au fost în contact cu manifestările asociate Festivalului în cele 250 de micro-concerte, desfășurate în 31 de spații neconvenționale din oraș (parcuri, muzee și în clădiri de birouri).

Programul acestei ediții a inclus, în total, 313 lucrări, aparținând unui număr de 149 de compozitori, care au acoperit practic istoria muzicii, de la baroc la contemporan, într-un mod echilibrat. În cele patru serii ale Festivalului – Mari Orchestre, Recitaluri și Concerte Camerale, Muzica Secolului XXI și Concertele de la Miezul Nopții – au putut fi urmărite capodopere în premieră (e.g. Die Frau Ohne Schatten – Richard Strauss, Peter Grimes – Britten, Moise și Aron- Schoenberg, Castelul lui Barbă Albastră – Bartók) și lucrări rarități (de ex. Missa Solemnis – Beethoven, oratoriul Jeanne d’Arc au bûcher – Artur Honneger), lucrări gustate de un public cunoscător și exigent (Seria Fellini – N. Piovani, Giustino- Vivaldi, Ifigenia – Gluck, Leonora-Beethoven) alături de piese bine cunoscute și așteptate de un public larg (cum sunt Concertul de pian în la minor, de Grieg sau Imperialul, de Beethoven, Concertul pentru vioară nr. 1, de Șostakovici, Concertele nr. 2 și 3 de pian, de Rahmaninov ș.a).

Montările propuse au fost de asemenea diverse, acoperind formule de spectacol clasice, în concert sau recital, muzică electronică, operă în concert, patru dintre acestea fiind însoțite de creații multimedia și arhitectură vizuală, semnate de Carmen Lidia Vidu, Nona Ciobanu și Peter Kosir.

Au avut loc întâlniri emoționante cu vedete ale scenelor lumii, artiști lirici și soliști de marcă într-un dialog afectiv cu publicul. Diana Damrau, Joyce DiDonato, Sir Bryn Terfel, Rolando Villazon, Mitsuko Uchida, Elisabeth Leonskaja, Julia Fischer, Nobuyuki Tsujii, Nelson Freire – sunt doar câțiva dintre marii soliști care au depășit granițele formale ale scenei. La fel și actrița Marion Cotillard, câștigătoarea unui Oscar și a numeroase premii de interpretare europene, în rolul Jeannei d’Arc sau Vadim Repin, Leif Ove Andsnes, Maxim Vengherov, Ray Chen, Alexandra Dariescu, Xavier de Maistre și harpa lui unică, Alexandra Silocea, Gherhard Oppitz, David Grimal au părut să coboare interpretările direct în stal și în inima spectatorilor.

Orchestre de mare forță și rafinament, dirijori cu viziuni personale, impresionante, au propus interpretări ce vor rămâne de referință. Se va vorbi încă multă vreme despre claritatea Simfoniei a IX-a, a lui Beethoven, Berliner Philharmoniker și maestrul Kirill Petrenko, sonoritatea impecabilă a London Symphony Orchestra și știința echilibrului maestrului Gianandreea Noseda, copleșitoarea interpretare a Orchestrei Radio din Berlin cu De profundis, Die Frau Ohne Schatten și Simfonia a III-a a lui Enescu și viziunea intim legată de opera lui Enescu a maestrului Vladimir Jurowski, se va dezbate despre Don Juan de Strauss și Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de Enescu prezentate de Oslo Philharmonic Orchestra și fascinația exercitată de maestrul Vasily Petrenko, despre Pastorale Fantaisie, sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea și rotunjimea sunetelor revărsate de Orchestra Academică de Stat a Rusiei, despre Imaginile lui Debussy în interpretarea Orchestrei Naționale a Franței sub bagheta maestrului Ion Marin, soliditatea aproape fizică a sunetului Orchestrei din St.Petersburg, în Simfonia I, de Mahler și expresivitatea maestrului Vassily Sinaisky, excelenta performanță a Orchestrei și Corului Filarmonicii “George Enescu” în complexitatea lucrării Moise și Aron, de Schoenberg, sub bagheta maestrului Lothar Zagrosek și respectiv a maestrului Iosif Ion Prunner, catifelarea partidei de coarde și sunetul “de aur” al Orchestrei Regale Concertgebouw, sub bagheta maestrului Cristan Măcelaru, atenta curare a conținutului muzical a maestrului Lawrence Foster, la pupitrul Orchestrei

Naționale Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze și impresionanta viziune a maestrului Cristian Mandeal asupra unicei opere a lui Bartók, Castelul lui Barba Albastră, la pupitrul aceleași orchestre sau captivantul policier operatic Peter Grimes, în execuția plină de expresie a Orchestrei și Corului Radiodifuziunii Române, sub bagheta maestrului britanic Paul Daniel și respectiv a maestrului Ciprian Țuțu și multe altele.

Aceeași impresie puternică și seducătoare a lăsat în amintirea melomanilor seria de opere baroce, pre-clasice și clasice din spectacolele nocturne. Montările în format de concert, dinamice, interesante, tehnică vocală impecabilă, voci speciale cu timbre personale, plăcute, clare cum sunt cele ale artiștilor lirici Vivica Genaux, Anna Caterina Antonacci, Christopher Lawrey, Sonia Prina, Roberta Mameli, Luigi di Donato, Sandrine Piau, Ruxandra Donose alături de multe altele, la fel de impresionante, cuprinse în spectacole ale unor ansambluri cu personalitate, cum sunt Orchestra The Age of Enlightment, La Grande Chapelle Madrid, Academia Bizantină, Les Talens Lyriques, Orchestra Barocă din Freiburg și Zuricher Sing-Akademie, La Barocca, Cetra d’Orfeo vor fi în continuare prilej de dialog și schimb de opinii.

Secțiunea de muzică contemporană, Muzica Secolului XXI, a prilejuit un instantaneu valoros al peisajului componistic actual, întâlnirea cu lucrări în primă audiție, alături de lucrări intrate deja în repertoriul marilor orchestre și un dialog direct cu peste 40 dintre cei mai cunoscuți compozitori contemporani. Compoziții cu abordări și viziuni diferite semnate de Nicola Piovani, Krzysztof Pendercki, Sven Helbig, Mark-Anthony Turnage, Philippe Manoury, Lera Auerbach, Dan Dediu, Francesco Tristano, Colin Matthews, John Woolrich și Charlotte Bray și interpretări bine dozate ale unor ansambluri interesante ca Adritti Quartet, Britten Sinfonia, Vocalconsort Berlin, Ensemble Linea, Camerata Regală sau ale experimentatelor filarmonici locale, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de stat „Moldova” din Iași, Filarmonica „Banatul” din Timișoara și Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău au conturat un tablou impresionant, eclectic și vast al sonorităților actuale. Forumul Internațional al compozitorilor, coordonat de maestrul Dan Dediu a permis intrarea în laboratorul artistic și descifrarea numeroaselor tendințe prezente astăzi în muzica contemporană.

“Nici o trecere în revistă nu poate cuprinde toate elementele speciale propuse de marii artiști prezenți în această ediție a Festivalului, dar fiecare spectator a avut ocazia să își contureze o experiență personală și să se bucure de viziuni artistice diverse și de interpretări memorabile”, spune Mihai Constantinescu.

Print
YM
Mai mare
|
Mai mic
Comentarii

Buget și finanțare. Bugetul total al acestei ediții a fost de 55 milioane de lei. Acesta a fost asigurat după cum urmează: 70,9% din bugetul total (39 de milioane de lei) a fost asigurat de Ministerul Culturii și aproximativ 2 %, de Primăria Capitalei. Un procent de 4,94% din bugetul total al evenimentului a fost asigurat din sponsorizări, iar 3-4% de companii partenere, prin parteneriate care asigură servicii și produse sau discount-uri. Un procent de 18,8% din buget este asigurat din vânzarea de bilete.

Proiecte asociate Pe lângă diversitatea de concerte dedicate melomanilor, programele asociate susținute cu parteneri instituționali și companii au permis expansiunea către un public mai larg a Festivalului, a muzicii clasice și a informațiilor despre personalitatea lui George Enescu.

Peste 2.000 de tineri coriști și instrumentiști din toată țara au susținut în 31 de puncte din oraș spectacole de muzică clasică în spații neconvenționale (6 parcuri, 5 muzee, 4 mall-uri și 18 clădiri de birouri) ca parte a proiectului Orașul Cântă, realizat în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi și susținut de CBRE. Proiectul a avut o expunere la un public general de peste 100.000 de persoane. Concursul Național și Expoziția Imaginile lui Enescu au implicat 180 de artiști vizuali contemporani care au răspuns invitației de a transpune în imagini șase lucrări ale lui George Enescu. Expoziția finală, cu cele 30 de lucrări selectate a avut loc la Biblioteca Națională, în ultima săptămână de Festival și a fost vizitată de aproximativ 800 de persoane. Proiectul a fost susținut de ExpoArte, iar implementarea a fost realizată de echipa Proiectului Cultural Contemporanii.

Mărturisiri despre muzică – expoziție despre ascultarea muzicii la români și Muzeicorum- program de Concerte alternative – proiecte organizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului București la Palatul Suțu, Muzeul Filipescu-Cesianu, Muzeul Aman și Muzeul Mina Minovici. Tururile ghidate, 16 în total, cu titlul Pe urmele lui George Enescu, au fost alese de peste 500 de persoane, Proiectul, susținut de Raiffeisen Bank și implementat de interstingtimes a adus participanților informații inedite despre George Enescu și viața culturală a orașului din perioada în care a trăit compozitorul. “Pe urmele lui Enescu am pășit ghidați fiind de cuvintele dumneavoastră, precise, documentate, calde, oricând gata de a veni în întâmpinarea întrebărilor și nelămuririlor grupului. Am descoperit un Enescu “altfel”, eliberat de perceptele didacticiste și coborât dintre aștri printre elitele vremii.” (mesaj de la un participant). Aplicația pentru mobil Enescu Experience, realizată cu sprijinul Samsung a sprijinit orientarea publicului prin agenda celor 313 evenimente ale Festivalului,

a oferit posibilitatea consultării programelor, stabilirea rezervărilor și a hărților de navigare personale. 2.778 de persoane au utilizat aplicația.

Proiecții ale filmului “Muzica rănilor de război”, în Piața Festivalului și în cadrul evenimentelor Enescu Spirit – un film despre preocuparea omului Enescu în promovarea puterii vindecătoare a muzicii, în timpul războiului și nu numai, realizat de Asociația pentru Sănătate Mens Sana. Au participat a proiecții aproximativ 400 de persoane. From Clasical to Jazz – un concert special, o serie de creații vocale în premieră inspirate de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, Dansurile Românești de Bela Bartók, Sonata Lunii de Ludwig van Beethoven, Air – de Johann Sebastian Bach sau Canon – de Johann Pachelbel. Proiectul realizat de Teodora Enache, alături de Călin Grigoriu – chitară, Joca Perpignan (Israel) – percuție și, ca invitat special, Răzvan Suma – violoncel a avut loc la Teatrul Național și a fost sold out. Piața Festivalului – organizată în parteneriat cu Agenția Monumentelor și Patrimoniului Turistic, un spațiu neconvențional de audiere a concertelor transmise live și a unor recitaluri susținute de 245 de tineri muzicieni de la școli și licee de muzică din București, Sibiu, Timișoara și Cluj. Un total de aproximativ 20.000 de persoane au vizionat spectacolele și recitalurile, pe perioada întregului Festival. Enescu Spirit – evenimente deschise publicului larg, organizate în parteneriat cu revista life.ro pentru cei care au dorit să se bucure într-o atmosferă relaxată de experimente muzicale, să celebreze inspirația pe care muzica clasică o poate oferi vieții cotidiene, altor genuri muzicale, street art, culinar etc. Audiții de muzică clasică în medii diverse: Silent Symphonia – music booth- înregistrări din ediții anterioare ale Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, disponibile publicului în căști, printr-un parteneriat între librăria Humanitas și Raiffeisen, în librărie și, respectiv, în Piața Festivalului.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: