Invitaţie la Operă: „Trubadurul“ de Verdi

„Trubadurul” este o operă compusă de Giuseppe Verdi pe un libret de Salvatore Cammarano, scris după tragedia „El trovator” de Antonio Garcia Gutiérrez, care durează în jur de două ore şi jumătate.Premiera operei a avut loc la Teatro Apollo din Roma, la data de 19 ianuarie 1853. În strălucitoarea sa carieră, întinsă peste şase decenii de activitate în teatru, Verdi a creat 28 de opere, mai mult de jumătate dintre acestea fiind azi în nucleul repertoriului de bază al marilor teatre lirice ale lumii. De o inspiraţie melodică debordantă, animată de pasiune şi un instinct teatral formidabil, muzica lui Verdi reuşeşte să înnobileze şi să dea profunzime caracterelor dramelor, chiar dacă uneori libretele operelor sale rămân schematice sau tributare convenţiilor operistice ale vremii. Dialogul purtat de compozitor cu Salvadore Cammarano (1801-1852), unul dintre libretiştii importanţi ai timpului, a fost extrem de intens şi insistent în dorinţa de a obţine o desfăşurare cât mai unitară a secvenţelor dramatice din „Trubadurul”. Cu toate acestea libretul păstrează, contrar dorinţei exprese a lui Verdi, forma convenţională a numerelor deja consacrate (arii, duete, terţete) iar acţiunea, pe alocuri confuză, se desfăşoară mai mult în spatele scenei, personajele povestind despre ea. În plus, Verdi reuşeşte în „Trubadurul” una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice şi paradoxal, accesibile publicului, titlul fiind încă de la premieră  un succes de proporţii şi păstrându-se de atunci în stagiunile operelor cu o consecvenţă ce validează o dată în plus valoarea muzicii compozitorului italian şi interesul publicului pentru această lucrare. Ridicarea cortinei dezvăluie sala de gardă în palatul Aliaferia, reşedinţa prinţesei de Aragon. Acţiunea se petrece în timpul războiului civil care opune monarhiei pe partizanii prinţului de Urgel. Printre apărătorii regelui se află Contele de Luna ale cărui oşti sunt comandate de Ferrando. Acesta povesteşte cum a dispărut, pe vremuri, fratele Contelui de Luna. O ţigancă se apropiase de leagănul în care dormea copilul, care în curând se îmbolnăvi. Acuzată că i-a făcut farmece, ţiganca a fost arsă de vie. Atunci, fata ţigăncii, ca să-şi răzbune mama, a răpit copilul, care nu a mai putut fi găsit. Urmează al doilea tablou, care se petrece în grădina palatului. Leonora, dama de onoare a prinţesei de Aragon, îi vorbeşte confidentei sale Ines despre dragostea ce o simte pentru un misterios trubadur. Apoi, apare Contele de Luna; el nu e un „ticălos” după tipicul genului, el este un om pe care iubirea frustrată îl împinge la acte de violenţă. Imediat după aceea, este întrerupt de vocea trubadurului ce cântă în spatele scenei. Leonora, coborând în gradină spre a-l întâlni, se aruncă în braţele lui De Luna, pe care, în întuneric l-a luat drept Manrico. Cei doi bărbaţi se sfidează, Manrico dezvăluindu-se ca partizan al prinţului de Urgel. Urmează un duel, cu toate că Leonora se străduieşte zadarnic să-i despartă. Continuarea o veţi afla dumneavoastră…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: